Cum se ține o căsnicie? Simplu nu e, dar nici imposibil

De foarte mult timp mă tot gândesc dacă să scriu sau nu acest articol, pentru că, inevitabil, va deveni personal într-o măsură. În felul ăsta chiar las lumea oarecum în intimitatea mea și știi bine că am fost discretă cu relația mea. Dar, uite, îmi iau inima-n dinți, pentru că știu că poate fi de ajutor. Și scriu nu pentru că relația mea ar fi perfecțiune, ci tocmai pentru că, așa cum se întâmplă în orice căsnicie sau relație de lungă durată, a trecut și prin momente mai dificile.
Chiar îți mai imaginezi că există o relație sau căsnicie în care totul să fie roz zi de zi? Ha! Haha! E mai realist să crezi că într-o zi ai să câștigi un milion de euro la loto. Pe bune. Toate cuplurile se confruntă cu greutăți.
Odată cu venirea pe lume a copiilor automat ceva se modifică, oricât ai spune tu că ”vai, dar copilul nu mi-a schimbat deloc viața de cuplu”. Fie te dai lebădă (sau lebădoi), fie te minți singur/ă. Apar dificultăți financiare care creează o presiune greu de dus pe termen lung. Joburile sunt din ce în ce mai solicitante și lasă partenerilor tot mai puțin timp petrecut împreună, într-un mod relaxant. Defectele celuilalt (hai să nu-mi zici că ai găsit perfecțiunea!) devin tot mai vizibile, se accentuează, le suporți mai greu, pentru că, deh, nu are cum să mai fie 100% nebunia de la început. Sau, pur și simplu, fiecare dintre noi se schimbă odată cu maturizarea.
Bun. Și? Cum treci peste toate cele de mai sus? Păi, să o luăm pe rând…
Comunicarea este probabil una dintre cele mai la îndemână metode de a rămâne aproape de partener. Și cu toate astea este fix ceea ce strică o relație. Mai precis lipsa ei.
Și voi da un exemplu personal. Am avut o perioadă când eram acaparată de o emisiune în care eram protagonistă. Plecam dimineața și ajugeam seara acasă. Și nu îmi aducea mari satisfacții, motiv pentru care eram deosebit de irascibilă. În timpul programului nu îi puteam răspunde la telefon, nu aveam chef să povestesc, iar seara, când ajugeam acasă, numai de rememorat ziua nu aveam chef. În acele trei luni relația noastră a avut de suferit. Din simplul motiv că eu nu am comunicat. Nu am spus ce mă nemulțumea. Nu aveam chef de nimeni și de nimic.
Cum s-a rezolvat? La un moment dat, când deja era prea multă tensiune acumulată, ne-am așezat la masă și am vorbit. Și am vorbit și am explicat și mi-am cerut scuze pentru că greșisem tocmai față de omul care voia să mă ajute, care îmi oferea sprijinul lui.
Știu că nu ai tot timpul chef de vorbă. Poate seara ești prea obosit/ă. E de înțeles. Dar dimineața, la o cafea, de ce nu? 10 minute de conversație pot face minuni.
Grija față de propria persoană nu trebuie să dispară. Văd în jurul meu atât de multe femei care după ce s-au căsători sau, mai ales, după ce au devenit mame s-au delăsat total. Păr nespălat cu zilele, haine lăbărțate, kilogramele acumulate rămase nemișcate.
Toate ne iubim copiii și vrem să le oferim tot ce avem mai bun. Iar asta include și o variantă excelentă a noastră. Copiilor le place să aibă mame frumoase. Take my word for it! Știu de când eram eu copil și de acum, când am schimbat rolul.
Zici că nu ai timp ca să te îngrijești? Nu cred asta. Este doar o scuză sau o lipsă de organizare. Durează 30 de minute (pariez!): să te speli pe cap, să te usuci și să îți pui niște bigudiuri. Cât stai cu bigudiurile, aplici o mască și întinzi crema de corp. Apoi ștergi masca, te dai cu cremă și cu un strop de fond de ten. Desfaci bigudiurile, te parfumezi, dai niște blush și mascara. Și gata! Ca scoasă din cutie! Eu încă nu am cunoscut vreun bărbat care să nu aprecieze o femeie curată și aranjată. Treaba aia cu ”mă iubește oricum” este valabilă până la un punct.
Apoi, cele câteva kilograme în plus pot fi date jos dacă alegi să urci și să cobori scările în loc să iei liftul, dacă mergi pe jos și dacă mănânci mai puțin (am scris aici despre cum se poate slăbi ușor). Iar la hainele largi poți renunța. Bărbaților le plac formele și vor să le vadă.
ATENȚIE! Regulile de grijă față de sine se aplică în egală măsură și bărbaților. Vreau să-l văd pieptănat, parfumat, îmbrăcat îngrijit și cu unghiile tăiate. Atracția fizică funcționează în ambele sensuri.
Fă-i complimente! Oricărui om îi place să fie complimentat. Femeie sau bărbat. Dacă cele de mai sus sunt îndeplinite, atunci nici nu va fi greu să grăiești într-un oarecare moment: ”Ce bine arăți/miroși!”. Rezultatul: un zâmbet larg pe fața și în sufletul celui căruia îi sunt adresate cuvintele frumoase.
Viața sexuală este secretul unei relații de durată. Ce să ne mai învârtim după coadă? Poate că nu mai este iubirea/îndrăgosteala de la începutul relației. Dar asta nu înseamnă că viața sexuală a cuplului trebuie să dispară. Iar ea se întreține!!! Cum? Uite așa:
- generezi momente de intimitate: duci copiii la bunici/prieteni/plătești pe cineva să stea cu ei 2 ore
- îți cumperi lenjerie sexy (îți întrebi partenerul ce îi place) și o utilizezi în mod evident pentru ochii celui din fața ta
- joci roluri (află ce i-ar plăcea) și vorbești despre ce îți place, ce îți dorești să primești, ce ai vrea să oferi
- nu te ferești de experimente – în intimitea cuplului este permis orice dacă este cu acordul părților – scoate-ți inhibițiile din cap…
- … de exemplu cu un pahar de vin/șampanie
Iată, ți-am făcut un desfășurător de urmat punct cu punct. Pune-l în practică. Nu zilnic, dar săptămânal. Sau la două săptămâni măcar… 🙂 Sunt momente care rămân în mintea partenerului pentru o vreme. Poți și tu să i le reamintești din când în când… cât să-i faci poftă (poți trimite o poză sugestivă … zic 🙂 ). Aș zice chiar că îți vor plăcea și ție… :)))
Cearta este un element firesc în orice relație. Contează însă cum o faci.
Momentele tensionate pot scoate la iveală multe frustrări acumulate în timp (mai ales dacă nu a existat comunicare). Ai mare grijă ce îți iese pe gură. NU jigni! Mi se pare oribil să văd oameni care cândva se iubeau cum ajung să își spună cuvinte urâte (gen tâmpit, bou, vacă etc.). Nu am făcut-o niciodată și știu sigur că nici nu o voi face.
Am avut și noi momente în care ne-am certat rău, în care fiecare dintre noi a greșit. Am reușit să clarificăm situațiile. Ne-am cerut scuze. Am încercat să nu mai repetăm. Nu ne-a ieșit. Am luat-o de la capăt. Ne-am făcut reproșuri, am dat vina unul pe altul, am căutat soluții… Dar NICIODATĂ nu ne-am jignit.Vrei să fii respectat, respectă. Iar dacă ești jignit/ă, pune lucrurile la punct IMEDIAT! Chestiile astea odată ce au început se vor repeta.
Ieșirile cu prietenii pot fi foarte benefice, mai ales dacă sunt oameni pozitivi, cu valori similare. Aceștia sunt cei de care trebuie să te înconjori. Nu cei cu care intri în competiții de tot felul, nu cei care se ceartă constant. Se pot face bisericuțe, fetele cu fetele, băieții cu băieții. E ok.
Respectă-i familia. Cu siguranță soacra nu te iubește prea tare (nici tu pe ea). Și îți caută nod în papură. Ce ai de câștigat dacă te cerți cu ea. Sau, și mai rău, cu partenerul. În principiu, el nu are nicio vină. Mi se pare că certurile în familii au de cel mai multe ori legătură cu orgoliul fiecăruia. Dă-l încolo. Întreabă-te de fiecare dată la ce te ajută dacă ții să dovedești neapărat că ai dreptate. Zici ca ei, faci ca tine. 🙂
În plus, nici unui om nu îi place să îi fie jignit sau criticat părintele. Pune-te tot timpul în locul celuilalt. Și nu face ceea ce nu ți-ar plăcea să ți se facă.
Dă spațiu partenerului! Scriam mai demult cum m-a învățat căsnicia să fiu independentă. Și asta s-a datorat în mare parte faptului că soțul meu mi-a oferit libertate. Câteodată chiar o libertate pentru care a fost ”condamnat” de unii și de alții. Dar este o libertate oferită reciproc.
Cred că fiecare dintre noi are nevoie de timpul lui. De momente în care să ”nu dea raportul”. Fără ca asta să presupună că face ceva greșit, ci pur și simplu să aibă o fărâmă de intimitate proprie. Prea puține sunt cuplurile care stau o viață împreună de dimineață și până seara (am eu un exemplu apropiat :), pe care îmi este greu să-l înțeleg dar, nah, la unii lucrurile sunt diferite)
Fă gesturi mici! Așteapt-o cu un trandafir sau o cutie de bomboane când se întoarce dintr-o călătorie. Sau trimite-i fără motiv un mesaj cu ”te iubesc”. Sau, și mai bine, inițiază dialoguri fierbinți… în scris. Toate acestea sunt atenții care contează… în timp. Acordă-le importanță și vei vedea rezultatele.
Așa cum spuneam, am enumerat câteva aspecte de care eu cred că fiecare partener dintr-un cuplu trebuie să țină cont dacă vrea ca relația sau căsnicia să funcționeze. Desigur, asta presupune ca fiecare să își dorească în mod real să trăiească fericiți până la adânci bătrâneți și să facă un efort. Nu e simplu, evident, e de muncit ceva, dar merită din plin! Meritați să iasă bine la final!
***
Abonează-te la NEWSLETTER pentru a știi când postez un articol nou!
Supeerrr punctat acest subiect!
🙂