Greșeli pe care bărbații le fac în relație și cum să le evite

Când am scris textul despre greșeli pe care femeile le fac în relație, am promis că voi reveni și cu viziunea mea asupra acelor greșeli pe care bărbații le fac în relație. Mi se pare important să întăresc faptul că în general, într-o relație fiecare are o parte de vină atunci când apar probleme, mai mici sau mai mari. O relație este o colaborare, un schimb de energii, un efort constant depus de ambii parteneri.  Și chiar dacă auzim deseori că femeia gestionează relația prin diplomație și înțelepciune, bunul mers al unei relații depinde în egală măsură de modul în care fiecare partener se raportează la celălalt, cum îi ascultă vorbele, nevoile, dorințele și ține cont de ele. 

Așa că, dragi bărbați, a venit rândul vostru să fiți puricați … sau să spunem, atenționați la ceea ce ați putea avea mai des în vedere când acționați, pentru că uneori o mai dați de gard. Am pus cap la cap ideile mele alături de cele ale unor prietene și iată ce a ieșit cu acele greșeli pe care bărbații le fac în relație (desigur că le exclud din pornire pe cele capitale precum violența fizică și verbală, adulterul). Și apoi, ca să rămân în spectrul constructiv, ofer și câteva soluții pentru cum le pot evita.

  1. Nu îi acorzi suficientă atenție. Știu, este o greșeală clișeu care sunt sigură că ți s-a imputat de nenumărate ori. Dar aia e. Dacă îți spune că nu îi acorzi suficientă atenție, consideră-te norocos. Ai lângă tine o femeie care își exprimă nevoile și sentimentele. Ești în ipostaza bună în care știi ce ai greșit și poți lua niște măsuri. Da, femeia are nevoie de atenție, de laudă și de admirație. Are nevoie să se simtă băgată în seamă și apreciată. Are nevoie să vorbești cu ea, să o întrebi despre ce visuri și dorințe și obiective are. Bărbații fac uneori greșeala de a nu fi prezenți cu mintea. Astfel că data viitoare când ești cu iubita ta, lasă telefonul/tableta/televizorul și stai de vorbă cu ea despre câte-n lună și în stele. Nu porni cu gândul ”pfoa, ce mai vrea din nou?!”, că sunt prostii ceea îți spune sau că nu te interesează. Pentru că mesajul va fi că nu te intereseazi de ea. Și de aici începe nemulțumirea.
  2. Nu stai suficient de vorbă cu ea. Pentru bărbați nu este la fel de ușor să stea de vorbă așa cum este pentru femei. Dar unul dintre motivele pentru care te afli într-o relație este pentru că nu dorești să trăiești pe cont propriu, nu? Deci este timpul să începi să îți împărtășești poveștile. Este timpul să faci conversații și să vorbești cu ea. Este timpul să te deschizi și să o lași să te cunoască în esența ta. S-ar putea chiar să înceapă să-ți placă. 🙂 Zic și eu …
  3. Nu îi oferi siguranță. Probabil că alături de încrederea pe care ar trebui să i-o insufli, siguranța este unul dintre cele mai importante aspecte din ceea ce femeia așteaptă de la bărbat. Siguranța că acesta este lângă ea, că luptă cot la cot, că este puternic. Știu, trăim în epoca în care femeia este puternică și capabilă să își trăiască viața independent. Totuși rămân la părerea mea de feministă relaxată care consideră că femeia și bărbatul nu sunt egali, ci foarte diferiți, că fiecare are anumite calități specifice. Femeia este emoțională și intuitivă în mod natural și așa ar trebui să rămână (fără ca asta să presupună slăbiciune). Bărbatul este echilibrat, responsabil, statornic, puternic (nu despre mușchi este vorba 😉 ). Desigur că sunt etape în relație când se mai și schimbă polii … pentru un timp. Sunt situații în care unul este sus, celălalt jos. Sprijinul reciproc este obligatoriu într-o relație autentică. Dar am remarcat că femeilor nu le place când bărbatul lor este mult prea dependent de ele. Emoțiile sunt naturale, emoțiile sunt umane și prezente în viața fiecărui individ, fie el de sex feminin sau masculin. Dar atunci când bărbatul caută întotdeauna mângâiere, când nu are forța să depășească unele situații, relația are de suferit. Da, chiar cred că  bărbatul trebuie să stea pe un teren solid, să ofere adăpost, să fie o stâncă. 
  4. Uiți să îi aduci o floare, un cadou …  nu, nu este materialism, ci face parte din pachetul ”acordă-i atenție”. Chiar dacă iubita ta ți-a spus că nu este nevoie să-i cumperi flori, că nu e neapărat fan, uită! O floare (floarea preferată eventual, dacă este în sezon) adusă atunci când vii de la birou, fără nici un fel de ocazie, va surprinde plăcut o femeie tot timpul. Este valabil și cu micile atenții, cadouri simbolice, care știi că ar fi pe gustul ei. O carte, o prăjitură, ginul preferat, o cană din care să-și bea dimineața cafeaua, o agendă frumoasă sau o bluză pe care ți-a arăta-o în vitrina unui magazin … idei sunt nenumărate, costul nu trebuie să fie mare. Important este doar interesul pe care îl acorzi.
  5. Îi aduci cadourile nepotrivite. Da, probabil că ți se pare că se bate cap în cap cu ceea ce am scris mai sus. Daaar… sunt momente când este indicat să-i iei un cadou, de exemplu de ziua ei sau la o aniversare sau pur și simplu vrei să îi oferi ceva mai substanțial. Fie că vrei să îi oferi un obiect vestimentar, o bijuterie sau o experiență de neuitat, atunci când alegi un cadou, gândește-te la ceea ce i-ar plăcea cu adevărat. Nu se poate să stai lângă o femeie și să nu știi ce îi place. Dacă totuși chiar nu știi, pune-ți mintea la contribuție. Sigura are măcar o prietenă care te-ar putea sfătui. Ce? E bun sfatul, nu? 🙂 Cu plăcere! 
  6. Nu participi din inițiativă personală la treburile casei. Am citit de curând un articol foarte simpatic (dacă îl pot numi așa) și rupt din realitatea multor cuplurilor. Se numește She Divorced Me Because I Left Dishes By The Sink și vă învit să-l citiți. Da, una dintre marile greșeli pe care bărbații le fac în relație este să considere normal ca femeia să preia mai toate activitățile casei. Chiar și atunci când există în casă ajutor în menaj, treburile casei sunt permanente. Și ele nu revin automat în responsabilitatea femeii. Acest gen de abordare este din punctul meu de vedere foarte dăunătoare mai ales în cuplurile în care femeia nu este casnică ci contribuie în egală măsură cu bărbatul la veniturile familie. Este obositor și frustrant pentru femeie să fie ea cea care să spună tot timpul că are nevoie de ajutor, de colaborare în treburile casnice. Insist asupra acestui punct și dintr-un considerent foarte pragmatic. Timpul femeii este la fel de prețios ca al bărbatului. Iar atunci când își petrece timpul gătind, apoi adunând vase, de exemplu, consumă din timpul în care poate i-ar plăcea și să stea la televizor și să se odihnească. Înțelegi unde bat? Ai făcut vreodată un calcul ca să vezi cât timp consumă femeia cu treburile gospodăriei prin comparație cu bărbatul? Așadar, dacă citești acest text, ține minte asta. Unul dintre cele mai atractive lucruri pe care un bărbat le poate spune partenerei sale este ”Lasă că mă ocup eu de asta! Tu du-te și odihnește-te!
  7. Te comporți urât cu ea în public. Te-ai simțit vreodată intimidat de iubita ta? Răspunde-ți ție sincer la această întrebare. S-ar putea să sune într-un fel ciudat, dar energia feminină este puternică mai ales în cazul unei femei cu o stimă de sine ridicată și cu o încredere mare în propria persoană. Iar asta îi poate intimida pe unii bărbați. Și ce fac aceștia uneori atunci când se simt intimidați? Încep să se comporte ”ciudat” sau chiar jinitor față de parteneră. Este un tip de comportament la care am asistat deseori și care nu mi-a plăcut. Și în care i-am blamat cumva pe fiecare în parte: pe el pentru că nu se poate abține, pe ea pentru că acceptă. Așadar, într-un astfel de caz, înainte de a o face pe partenera ta să se simtă prost în public, gândește-te care este motivul pentru care ai tendința de a reacționa într-un anumit fel. Dacă o iubești cu devărat, trage aer în piept și mai bine ia-o de mână sau sărut-o. Vei vedea ce bine vă veți simți amândoi. 

În final, reiau o idee pe care am formulat-o în repetate rânduri. O relație este ca un organism viu, care se schimbă, evoluează, trece prin diverse etape. Adaptarea și ajustarea sunt esențiale. Și, așa cum am mai spus-o, nu există relație perfectă. Există însă atenția la partener și dorința de a face astfel încât să îi fie bine fiecăruia. 

Este oare ceva ce am uitat să trec în lista de mai sus? 🙂

See Also

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top