Echilibrul ascuns. Legătura neașteptată dintre mușcătură (ocluzia dentară) și postura corpului

Am aflat acum câțiva ani despre legătura surprinzătoare dintre mușcătură și postura corpului. M-a surprins, dar în același timp m-a făcut și mai curioasă. Atunci am aflat că dureri de spate cărora nu le dai de cap pot avea cauza în alinierea dinților. Încă o dovadă a modului subtil în care funcționează acest mecanism perfect și incredibil interconectat pe care cu toții îl deținem, adică corpul nostru. Această revelație în sistemul de sănătate a deschis o nouă perspectivă asupra legăturii dintre sănătatea orală și postura corpului.
Când ne gândim la sănătate și stare de bine, postura și alinierea mușcăturii pot părea aspecte fără legătură. Deși pare surprinzător, cercetările recente au demonstrat că mușcătura influențează postura mai mult decât ne-am imagina.
Experiența personală
Spre norocul meu – și spun asta cu toată sinceritatea – deși am avut nevoie de tratament ortodontic, pe care l-am făcut la maturitate, am descoperit că lucrurile, în cazul meu, sunt foarte bine reglate. Cum mi-am dat seama? Ei bine, în cadrul vizitelor mele constante la DentalMed Luxury – locul unde de peste doi ani îmi îngrijesc dinții cu o echipă profesionistă și de încredere – am făcut două investigații importante, care m-au ajutat să înțeleg mult mai profund legătura dintre alinierea dentară și postura corpului.
Prima a fost analiza MODJAW 4D – o tehnologie de ultimă generație care mi-a arătat, în timp real, cât de corectă este ocluzia dinților mei. Mi s-a părut fascinant să văd în mișcare ceea ce, altfel, nici nu conștientizăm: cum se întâlnesc și cum funcționează dinții în timpul vorbirii sau masticației. Am povestit deja despre această experiență într-un reel foarte bine documentat, pentru că mi s-a părut relevant să arăt cât de avansată este medicina dentară azi.
A doua investigație – și cea despre care scriu acum mai pe larg – este testarea posturală. O procedură simplă, non-invazivă, care presupune câteva fotografii și câteva minute de așteptare. Rezultatul? Un raport detaliat, interpretat de fiziokinetoterapeutul clinicii, Emil Peptea. Am aflat astfel că postura corpului meu este una echilibrată, cu mici asimetrii – absolut normale. Singura zonă unde trebuie să fiu mai atentă este zona cervicală, unde – și recunosc că mă regăsesc complet – statul cu ochii în telefon sau orele petrecute în fața computerului își pun amprenta. Acum știu exact ce am de corectat și ce pot preveni din timp.
Discuția cu Emil Peptea a fost revelatoare. Mi-a povestit că în cazul multor pacienți, situația este cu totul alta – asimetrii serioase, dezechilibre care afectează mersul, somnul, digestia, chiar și starea emoțională. Iar acești oameni ajung uneori târziu să descopere stomatologia posturală, abia când calitatea vieții lor este deja afectată.
Și pentru că și eu cunosc persoane apropiate aflate în astfel de situații, îmi dau seama cât de important e să ducem acest subiect în atenția publicului. Nu e vorba doar despre dinți frumoși, ci despre un corp armonios, echilibrat, sănătos.
Stomatologia posturală – legătura dintre ocluzia dentară și postura corporală
Stomatologia posturală este o abordare inovatoare care explorează interdependența dintre sănătatea orală și postura corpului uman. Conform Dr. Cristina Mihai, medic specialist ortodonție și doctor în științe medicale la DentalMed, “Descoperirea legăturii dintre ocluzia dentară și postură oferă noi perspective asupra prevenției și tratamentului afecțiunilor orale și posturale.” Această conexiune este susținută de numeroase studii clinice. De exemplu, un articol publicat în Clinics evidențiază că “tensiunea în sistemul stomatognatic poate contribui la afectarea controlului neural al posturii” .
Sistemul stomatognat este ansamblul complex de structuri anatomice și funcționale care lucrează împreună pentru a asigura masticația, deglutiția, fonația și expresiile faciale. Acesta include:
- Dinții – Responsabili pentru mestecarea alimentelor și menținerea unei ocluzii corecte.
- Maxilarele (mandibula și maxilarul superior) – Oferă suport structural și participă la mișcările masticatorii.
- Articulația temporomandibulară (ATM) – Permite mișcarea mandibulei în diferite direcții, esențială pentru masticație și vorbire.
- Mușchii masticatori – Controlează mișcările maxilarelor și influențează poziția capului.
- Limba, buzele și obrajii – Implicate în procesul de vorbire, deglutiție și expresii faciale.
- Sistemul nervos asociat – Controlează și coordonează toate aceste structuri pentru a funcționa armonios.
Un dezechilibru în oricare dintre aceste componente poate afecta nu doar funcțiile orale, ci și postura generală a corpului, având impact asupra sănătății musculo-scheletale. Ce presupune postura corpului? Ea se referă la modul în care ne menținem corpul atunci când stăm în picioare, așezați sau întinși. O postură echilibrată păstrează curburile naturale ale coloanei vertebrale, menține o aliniere adecvată a oaselor și articulațiilor și reduce stresul asupra mușchilor și ligamentelor. Funcționare bună, lipsa durerii.
Crezi sau nu, alinierea mușcăturii nu este atât de diferită.
” Există o strânsă legătura între posturologie și stomatologie având în vedere că ocluzia dentară (mușcătura) poate influența echilibrul corpului și funcționalitatea acestuia.
Ocluzia dentară – mușcătura – raportul de închidere a dinților superiori față de cei inferiori – joacă un rol important în susținerea unei posturi corecte. Un dezechilibru ocluzal, cum ar fi o mușcătură incorectă, poate duce la tensiuni musculare care se propagă în alte părți ale corpului. Aceste adaptări musculare forțate pot afecta poziția capului, alinierea coloanei vertebrale și echilibrul general.” spune Dr. Cristina Mihai.
Evaluarea și tratamentul la DentalMed
La DentalMed, specialiștii adoptă o abordare integrată pentru a evalua și trata aceste dezechilibre.
Emil Peptea, fiziokinetoterapeut specializat în posturologie, explică: “Folosim instrumente și tehnici specifice pentru a evalua postura pacientului, inclusiv prin fotografierea și măsurarea posturii corpului în diferite ipostaze, prin înregistrarea cu un program digital postural asistat de A.I. Medicii stomatologi completează informațiile cu date primite prin scanarea arcadelor, înregistrarea cu arc facial digital și montarea virtuală în articulator, înregistrarea cu Modjaw.
Toate aceste elemente sunt apoi integrate în planul de tratament menit să conducă pacientul la ocluzia optimă, îmbunătățind în consecință postura.”
Importanța unei abordări multidisciplinare
Abordarea problemelor de postură și ocluzie dentară necesită colaborarea dintre diferiți specialiști. Un studiu publicat pe ResearchGate subliniază că “această abordare poate fi realizată doar într-o echipă terapeutică multidisciplinară, compusă din dentist, specialist în recuperare medicală și medicul de asistență medicală primară“. La DentalMed, echipa de experți colaborează pentru a oferi pacienților cele mai bune soluții pentru sănătatea orală și postura corporală.
Sfaturi pentru îmbunătățirea posturii
Nu suntem mereu conștienți de modul în care corpul nostru se mișcă și se prezintă, însă aplecarea frecventă sau pozițiile incorecte pot avea efecte negative asupra trupului. Pe lângă disconfortul resimțit la nivelul spatelui, gâtului, capului și umerilor, aceste obiceiuri pot influența și sănătatea maxilarului.
Imaginează-ți că atunci când stai cocoșat, capul tău se proiectează înainte, ceea ce determină și împingerea mandibulei. Dacă această poziție devine o obișnuință, articulațiile maxilarului încep să se adapteze la alinierea greșită, afectând modul în care dinții superiori și inferiori se întâlnesc.
Această situație poate avea consecințe serioase asupra sănătății orale. O mușcătură incorectă poate duce la uzura excesivă a dinților, favorizând apariția ciobiturilor sau a fisurilor. În plus, o postură deficitară poate influența rezultatele tratamentelor ortodontice, prelungind durata acestora sau chiar necesitând intervenții suplimentare. Mai mult decât atât, tensiunea suplimentară exercitată asupra articulațiilor temporomandibulare poate cauza disconfort și complicații pe termen lung.
Îmbunătățirea posturii tale va avea un impact pozitiv asupra alinierii mușcăturii și sănătății orale, dar și asupra multor altor aspecte ale vieții tale. Iată câteva exerciții rapide pentru a-ți îmbunătăți postura:
- În timp ce stai așezat sau în picioare, inspiră adânc, umplând complet plămânii, apoi expiră încet.
- Contractă mușchii abdomenului pentru a susține trunchiul și a reduce presiunea asupra spatelui.
- Ridică pieptul și rulează umerii înapoi și în jos.
Desigur, ortodontul este cel mai în măsură să te ajute să îți îmbunătățești alinierea mușcăturii. Acești specialiști oferă diverse tratamente și dispozitive care pot corecta o gamă largă de probleme ocluzale. Așadar, dacă ai observat schimbări în mușcătura ta, nu ezita să cauți acest tratament care îți poate schimba viața!
O evaluare adecvată și un plan de tratament personalizat pot ameliora disconfortul și îmbunătăți calitatea vieții. Dacă te confrunți cu dureri inexplicabile de gât, spate sau cap, ar putea fi util să consulți specialiștii. Eu îți recomand echipa DentalMed Luxury Dental Clinic, care îți poate oferi o evaluare complexă și soluții adaptate nevoilor tale.
***