Now Reading
Ghid de supraviețuire pentru femei. Cum să ieși din izolare cu mințile întregi.

Ghid de supraviețuire pentru femei. Cum să ieși din izolare cu mințile întregi.

https://doer.ro/cum-sa-te-simti-un-pic-mai-bine-navigand-printre-panica-si-coronavirus/

Este ora 15:00. Mă așez un pic și-mi trag sufletul, cu un espresso scurt și tare. Este unul dintre momentele mele preferate din zi, de când stau în izolare la domiciliu alături de familia mea, adică de soț și cei doi băieți adolescenți. Experimentăm pentru prima dată așa ceva. La fel cum probabil ți se întâmplă și ție. Ceasul de la mână îmi indică 2357 pași… făcuți prin casă. Echivalentul a aproximativ 2 km. Nu, nu locuiesc într-un palat și nici nu am alergat prin casă. De fapt până la ora asta, cu toate că mi-am propus, nu am avut timp să-mi fac ora de mișcare pentru că am fost acaparată de treburile casei. Cam asta este parte a poveștii fiecăreia dintre ultimele 30 de zile. 

Simt că este important să menționez că, în mod normal, am ajutor acasă. De aprovizionare mă ocup de fiecare dată când este nevoie, iar de treburile casei mă ocup în weekend. Dar în rest, în timpul unei săptămâni obișnuite, când ajung eu de la birou sau de la activitățile numeroase care fac parte din jobul meu, găsesc casa pusă la punct, hainele spălate și călcate, eventual și ceva mâncare făcută. Practic pot savura liniștea de după o zi de muncă. Sau pot găti cu entuziasm ceva pentru băieți. Sau pur și simplu pot sta cu ei de vorbă, vedem un film după care mai lucrez ceva. De cele mai multe ori sunt plăcută, disponibilă și calmă. Dar de când cu izolarea asta, viața mea s-a cam dat peste cap și efectiv simt în unele zile că nu mai fac față. Și mă întreb dacă și alte femei au aceleași trăiri. Apoi, la fiecare conversație pe care o am cu o prietenă sau cu o altă femeie, inevitabil aud ”nu mai pot”, ”sunt ruptă de oboseală”, ”muncesc continuu”, ”m-am săturat” și alte exclamații pe aceeași temă.  

Da, îmi place să stau la mine acasă. Îmi place să fac treburi prin casă. Nu le consider sub nivelul meu și realmente sunt momente când am nevoie să fiu eu cea care face ordine. Dar dacă te numeri la fel ca și mine printre acele femei care se văd în situația de a mai și lucra de acasă, atunci situația devine foarte grea. 

Pe măsură ce virusul COVID-19 s-a tot răspândit în întreaga lume, creșele, grădinițele, școlile și after-schoolurile au fost închise. Mai toți oamenii lucrează de acasă și multe familii se găsesc într-o situație în care ambii părinți încearcă să lucreze de pe unde apucă prin casă. Concomitent încearcă să acorde și copiilor atenția necesară. Și acestora li se adaugă așa cum ziceam mai sus treburile obișnuite ale gospodăriei care proporționale cu mărimea familiei. 

Însă o mare parte din această muncă „casnică” rămâne încă pe umerii femeilor. Aceasta este realitatea incontestabilă a majorității familiilor. Potrivit unui studiu recent al Națiunilor Unite, femeile fac deja de 2,6 ori mai multă muncă neplătită în familie decât partenerii lor. Și aici vă mai ofer un link foarte interesant care arată cât de multă muncă neplătită fac femeile în funcție de țara din care sunt (România nu a fost prinsă în studiu – mi-e și teamă să știu ☺ )

https://www.nytimes.com/interactive/2020/03/04/opinion/women-unpaid-labor.html

Dar vreau să fiu clară, scopul meu nu este să mă victimizez, departe de mine acest gând. Primesc în casă ajutor important de la toți trei băieții. Dar chiar și așa, tot am eu mai multe de făcut. Și simt că a fost nevoie să devin peste noapte multi-tasking cu forța și să jonglez parcă mai mult ca oricând cu toate responsabilitățile pe care le am. Ceea ce nu mai este deloc distractiv. Și nici productiv. Este doar foarte obositor și epuizant. 

See Also

Cum le gestionăm pe toate astfel încât să trecem peste perioada asta cu mințile la noi? Nu am găsit rețeta perfectă și încă sunt zile în care fac cu greu față pe toate planurile. Dar mă străduiesc și am identificat câteva soluții care s-au dovedit eficiente în ultima lună și care sper să vă ajute și pe voi. ☺ 

  1. Planifică programul zilei cu o seară înainte. Toată lumea din casă trebuie să știe care este în linii mari programul. Desigur fiecare familie își planifică ziua în funcție de priorități. Dar dacă știi că dimineața este pentru curățenie, atunci toți membrii familie se vor trezi setați pe asta și vor exista mult mai puține discuții. Această izolare poate reprezenta de altfel și un bun moment de discuție în cuplu în care să îi explici partenerului tău despre nevoia de a fi ajutată. Există studii care arată că implicarea tatălui în îngrijirea copiilor și o împărțire egală a muncii menajere duce la rezultate bune în educația copiilor, relația lor cu tatăl poate deveni mai apropiată, iar relația de cuplu se poate îmbunătăți. În special în familiile în care există băieți, exemplul poate determina o anumită setare mentală a viitorului bărbat care va înțelege că societatea modernă și a viitorului va însemna îndatoriri egale în familie și că modelul soției perfecte din anii 50 este istorie. 
  2. Deleagă și împarte activitățile casnice. Chiar dacă ambii parteneri lucrează de acasă și își împart sarcinile, munca de acasă tot tinde să ducă la o diviziune mai tradițională a acestui tip de activitate. Așa că o bună modalitate de a face acest efort mai echitabil ar fi ca treburile casnice să fie împărțite clar: dusul gunoiului, spălatul pe jos, datul cu aspiratorul în anumite încăperi, scosul vaselor din mașina de spălat, sortarea hainelor de pus la spălat, pregătirea unor mese intră deja în atribuțiile băieților. Ce mai exersez încă este modul în care să spun că am nevoie și să obțin ajutorul. Pentru că deseori mă las până în punctul în care explodez. Așa că încerc să planific și să deleg. ”Sunt foarte obosită, am multe de făcut așa că te rog, tu mă ajuți cu aia, tu cu aia, tu cu aia.” 
  3. Anunță momentele în care ai nevoie de liniște ca să lucrezi. Uneori mă închid în dormitor și spun că nu vreau să fiu deranjată într-un anumit interval. Și de această dată explicațiile am observat că dau rezultate. De genul ”am nevoie să stau în liniște pentru că am de dat telefoane, am de stabilit niște colaborări, am de scris. Iar toate aceste activități reprezintă jobul meu, adică sursa de venit din care cumpărăm mâncare, haine, și alte chestii pentru noi toți.” 
  4. Socializeză. Chiar dacă poate par, nu sunt cea mai sociabilă ființă. Și în tot acest context al pandemiei tocmai partea aceea socială de care aveam parte din belșug în mod normal nu îmi lipsește. Pentru că persoanele din viața mea care contează cel mai mult sunt tot în viața mea. Prin intermediul tehnologiei. Mi-am făcut cu prietenele mele un obicei de a face săptămânal o video conferință, fie după-amiază, la o cafea, fie seara la un pahar de vin. Și vorbim vrute și nevrute. Suntem atât de zgomotoase că băieții de teamă nici nu se apropie. 
  5. Fă sport. Este una dintre activitățile care mă țin cu mințile la mine și de la care refuz să fac rabat. Doar în situații excepționale, în care decid eu că mai bine văd un film sau că pur și simplu în ora aia nu vreau să fac NIMIC, am ales să sar peste antrenament. Dar în rest, poate să ardă și nu mă interesează. Această experiență a fost o bună dovadă că nu există scuze pentru a nu face mișcare. În plus, studiile (nu cele ale cercetătorilor britanici, ci ale altora din Ilinois) arată cum creierul se luminează precum un pom de Crăciun după o plimbare. Suntem mai fericiți, suntem mai feriți de anxietate și depresie iar memoria este stimulată. 
  6. Ai mai multă grijă la ce mănânci. Chiar am remarcat cu bucurie că mesele mele au fost mult mai sănătoase și mai controlate decât în mod normal când nu petreceam atât de mult timp prin bucătărie. Am pregătit conștient mesele, astfel încât să alternez felurile de mâncare și ingredientele folosite. M-am bucurat de sucuri proaspete din fructe și legume. Am încercat să gătesc cu ingrediente proaspete, am ales mai întâi ingrediente perisabile.
  7. Dormi cât vrei. Vă zic, faptul că mă pot trezi când simt se numără printre bucuriile mele din această izolare. Și dacă ești la fel ca mine și nu îți place să pui ceasul să sune, acordă-ți acest răsfăț fără regrete și grijă. Dacă ai copii mari, atunci să-și facă singuri micul dejun. Dacă sunt mici, dă această responsabilitate tatălui. Se va descurca!! Garantat!!!
  8. Fă sex. Este mai mult decât o plăcere; a face sex regulat are numeroase beneficii pentru creier și, în final, ne ajută să ne bucurăm mai mult de viață. În primul rând, sexul eliberează un cocktail de neurochimicale – serotonină, dopamină și endorfine, precum și oxitocină – dându-ne o senzație  de încredere și fericire. 
  9. Ascultă muzică. Muzica pe care o ai în listă și îți place dar caută și muzică nouă. Dacă nu știi ce și cum să cauți, atunci aceasta este o bună temă de discuție cu prietenele sau cu cine mai socializezi zilele astea. Chiar și o întrebarea pusă pe Facebook te poate ajuta să descoperi genuri care să fie pe gustul tău. Și apoi dansează!! Cu căștile în urechi. Poți face asta când pui vasele în mașina de spălat, când ștergi praful sau speli geamurile (chiar, cine le-a spălat că eu nu?)
  10. Oferă-ți o zi pe săptămână perfectă, în care să nu faci nimic. De exemplu, sâmbăta. Trezește-te după cum am stabilit deja atunci când vrei. Savurează-ți cafeaua de dimineață. Apoi fie mai stai în pat cu o carte, fie poți începe cu un film care să îți dea o stare bună. Bucură-te de prânzul comandat și de cina pregătită de copii și soț, fă o oră de yoga și, eventual, roagă-i pe cei din casă să facă liniște o oră ca să poți medita. Oferă-ți o oră de stat în baie încuiată, în care să te îngrijești. Umple cada, stai să te relaxezi, apoi aplică o mască, dă-te cu cremă din cap și până-n picioare, mai ales pe picioare, și masează-te, coafează-te, parfumează-te. Și cam ăsta să îți fie stilul de activități. În rest, nu faci absolut nimic din ce presupune muncă. Nu mailuri, nu aspirator, nu gătit. NIMIC! Hai să vedem ce se întâmplă? Aștept să-mi zici dacă ți-a iesit.

Da, trebuie să ne adaptăm la noul mod de viață ca urmare a pandemiei cu Coronavirus și a restricțiilor cu care vom mai trăi o perioadă. Învățăm ce înseamnă să fim în diverse contexte izolați la domiciliu, să lucrăm de acasă, să ne ocupăm de copii, să facem menaj. Situația fiecărei persoane și fiecărei familii este diferită, dar, cu siguranță, coronavirusul dezvăluie diferitele realități ale femeilor și bărbaților. Dar, dragi femei, oricât de femei fantastice vă credeți, și chiar sunteți, trebuie să conștientizați că nu trebuie să faceți munca a două, trei sau patru persoane într-un astfel de moment de criză. Sănătatea și echilibrul vostru sunt la fel de importante ca ale oricărui alt membru al familiei. Cred cu tărie că noi, femeile, avem nevoie de acele momente pentru propria persoană, trebuie să nu uităm să avem grijă de noi înainte de a avea grijă de ceilalți. Pentru că doar păstrându-ne echilibrul vom putea oferi dragostea noastră celor pe care îi iubim. Așa că hai să ne mai dăm și câte o pauză. O merităm din plin!

Foto: Alex Roșieanu, make-up & hair Edith by Edith

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top