De ce ne este greu să acceptăm păreri opuse de ale noastre?
Ideea articolului mi-a venit în timp ce citeam o postare de pe Facebook. Subiectul? Nu contează. Vă puteți gândi la orice temă de interes pentru societatea în care trăim. În secțiunea de comentarii, taberele erau împărțite și oamenii se certau. Ceea ce vreau să punctez este vehemența, înverșunarea, ironia, răutățile și uneori chiar agresivitatea cu care unele persoane încercau să-i pună la zid pe ceilalți, adică pe cei care erau de altă părere. Așa că, invariabil, a apărut întrebarea: de ce ne este greu să acceptăm păreri opuse de ale noastre?
Pentru că suntem mult prea centrați pe noi înșine.
Cum te raportezi la lumea în care trăiești? Te gândești că ești un individ izolat, că – deși faci parte din societate – tu îți duci existența independent de ea? Dacă vezi lucrurile așa, atunci cresc șansele să-ți fie greu să accepți păreri opuse de ale tale. Devii preocupat exclusiv de propria persoană. Trăiești în lumea ta. Empatia ta scade. Trăiești separat de ceilalți, în sensul că îți creezi un soi de “regat” de sine stătător, pe care-l aperi de “invazia” celorlalți.
Ori individualismul ăsta reprezintă o piedică în calea relațiilor sănătoase cu cei din jur. Pentru că, dacă suntem mult prea centrați pe noi înșine, într-un mod egoist, nu mai suntem dispuși să ascultăm și să acceptăm păreri care nu rezonează cu ale noastre, păreri opuse de ale noastre.
Pentru că vrem să avem mereu dreptate.
Te simți instantaneu bine când, într-o discuți cu cineva, o a treia persoană îți ține ție partea, adică e de aceeași părere cu tine. Sau când, până la urmă, reușești să-ți impui punctul de vedere, lăsând “adversarul” fără replică. Da, adversarul. Pentru că, atunci când purtăm o discuție în contradictoriu care se aprinde, fără să vrem avem tendința de a-l vedea pe celălalt ca fiind un rival, ca făcând parte din “cealaltă tabără”. Nu ne gândim la el ca la un partener de discuție, ca la un egal.
Pentru că percepem susținerea unei păreri diferite ca pe un atac la propria persoană.
Ideea e simplă. Cei cărora le este greu să accepte păreri opuse de ale lor nu percep o discuție în contradictoriu ca fiind, pur și simplu, un schimb de păreri. Consideră că e vorba de un atac la propria persoană. Dacă nu ești cu mine, înseamnă că ești împotriva mea.
Mentalitatea merge în direcția aceasta: crezi că tu știi mai bine despre ce e vorba, că argumentele tale sunt mai bune, că ai aprofundat subiectul și deții adevărul? Adică tu crezi, de fapt, că îmi ești superior în gândire. Ori eu știu că sunt capabil să discern adevărul de minciună, eu pot să-mi fac un punct de vedere valid, sănătos. Nu ești mai bun decât mine. De fapt, eu sunt mai bun decât tine.
Din acest motiv persoana respectivă ajunge să se abată de la subiectul discuției și să se lanseze în atacuri la adresa celuilalt. Pentru că ea are impresia că a fost, la rândul ei, atacată.
Pentru că nu vrem să acceptăm că este în regulă ca oamenii să aibă păreri diferite.
Catalogăm oamenii în funcție de părerile pe care le au. Tragem rapid concluzii. Și imediat punem etichete. Credem că felul în care noi vedem lucrurile e cel corect, credem că adevărul e de partea noastră. Iar celălalt se înșală. Nu există variante intermediare. Totul e în alb sau în negru. Eu știu sigur că am dreptate, deci înseamnă că tu greșești dacă nu vezi lucrurile la fel ca mine. Și atunci cum să aibă loc comunicarea?!
Dacă de la bun început plecăm cu ideea că părerea noastră e cea corectă, atunci devenim surzi în fața altor puncte de vedere. Ascultăm doar pentru a combate. Vrem doar să avem ultimul cuvânt, să “câștigăm” discuția. În mintea noastră, tot ce vrem este să fie 1-0 pentru noi. Și apoi putem trece mai departe.
Dar dacă am schimba unghiul de analiză? Și anume: să ne gândim că avem parte, pur și simplu, de o ocazie bună de a afla un alt punct de vedere. Nu trebuie să rezonăm cu el. Dar ar fi util să încercăm, într-o primă fază, să ne punem în papucii celuilalt. Să dăm dovadă de toleranță și empatie. Atunci am putea ajunge să acceptăm că este în regulă ca oamenii să aibă păreri opuse de ale noastre.
Pentru că avem impresia că asta duce la distrugerea lumii în care trăim.
O lume în care noi știm exact cum merg lucrurile, știm ce e corect, știm ce e bine și știm care e adevărul. Și asta ne liniștește, ne face să ne simțim bine. Simțim că avem control asupra vieții noastre. Dar dacă vine cineva și are un punct de vedere care se bate cap în cap cu modul în care ai tu siguranța că stau lucrurile? Atunci începe să se clatine “armonia” pe care ai creat-o de-a lungul vieții tale. Și te simți vulnerabil. “Soluția”? Contraatacul. Așa restabilești într-o clipă echilibrul lumii tale, liniștea alinătoare a bulei tale de săpun. Adică nu contează cum e mai bine și care ar fi, de fapt, adevărul. Ce contează este ca lucrurile să rămână așa cum le vezi tu, pentru că ai impresia că așa e cel mai bine pentru lumea în care trăim.
Și te înconjori de persoane care văd lucrurile la fel ca tine. În primul rând, apartenența la un grup de oameni care sunt de aceeași părere cu tine când vine vorba de un subiect important te ajută să simți că ai control asupra vieții tale și că ești în siguranță. În al doilea rând, îți dă forță să fii și mai combativ împotrivă celor care susțin contrariul ideilor tale.
Pentru că nu avem o relație bună cu noi înșine.
Și aici mă refer la experiențele de viață și interacțiunile cu ceilalți în urma cărora ne-am ales cu niște mecanisme nesănătoase. De exemplu, poate ești în permanență în căutare de validare din partea celorlalți pentru a te simți bine cu tine însuți. Cu alte cuvinte, crezi că, dacă primești mereu validare din partea celor din jur, înseamnă că ești valoros. De exemplu, dacă celălalt cedează și, în cele din urmă recunoaște că ai dreptate, tu te simți validat.
Ori o relație bună cu propria persoană ar trebuie să se clădească pornind de la tine însuți, adică să știi să te apreciezi. Să-ți cunoști calitățile și să încerci să-ți îmbunătățești punctele slabe. Ar trebui să te simți bine cu tine însuți.
La baza acestei relații defectuoase stă faptul că nu te iubești suficient. Gândește-te numai de câte ori ai spus cuiva cuvintele “Te iubesc!” comparativ cu de câte ori ți le-ai zis ție însuți. Dacă nu-ți place răspunsul, poate că n-ar fi rău să analizezi puțin relația cu propria persoană. Să vezi cât de bine te înțelegi cu tine însuți și cât de mult ții la tine de fapt. Pentru asta îți las aici articolul 3 pași pentru a te iubi mai mult.
Pentru că nu am învățat cum să purtăm discuții în contradictoriu, cum să acceptăm păreri diferite.
Pe măsură ce am crescut, poate că nu prea am avut șansa de a învăța cum să purtăm genul acesta de discuții. Iar copiii preiau comportamentul celor din jur. Ei învață prin imitare. Așa că e bine să aibă parte de cât mai multe exemple de discuții în contradictoriu purtate într-un mod sănătos. Adică discuții în care interlocutorii își ascultă părerile și argumentele. Discuții în care fiecare își susține punctul de vedere, nu în care scopul fiecăruia e să-i arate celuilalt unde, cum și de ce greșește.
În încheiere…
Și dacă tot am vorbit de motive ce pot sta la baza faptului că ne este greu să acceptăm păreri opuse de ale noastre, hai să mai facem un pas. Într-adevăr, e mare lucru să înțelegi cauzele din spatele modului defectuos în care te raportezi la o discuție în contradictoriu. Dar nu e suficient. Contează mult și ce faci apoi pentru a fi un partener de conversație mai bun.
Așa că, data viitoare când porți o discuție cu cineva și părerile voastre diferă, încearcă să te gândești la lucrurile de mai sus. Vezi dacă nu cumva te raportezi greșit la partenerul de discuție. Fii deschis, ascultă cu adevărat ceea ce îți spune. Iar dacă nu rezonezi cu punctul lui de vedere, fii tolerant. Adu-ți aminte că este în regulă ca oamenii să aibă păreri diferite.
Și îți las aici un articol care îți poate fi de mare ajutor: Cum să porți o conversație constructivă pe un subiect sensibil.
***