Now Reading
Schimbă-ți viața și trăiește-ți visele. Cum se fac marile schimbări?

Schimbă-ți viața și trăiește-ți visele. Cum se fac marile schimbări?

Este absolut posibil să înveți cum să-ți schimbi viața și să-ți trăiești visele – deși ai putea simți că nu este așa, marile schimbări sunt o realitate. Dacă te uiți în jur, există întotdeauna cineva în lume care a crescut într-un loc, timp și situație similare cu tine, care a reușit să-și schimbe viața în bine. Sunt oameni care au trecut prin anumite schimbări formidabile. Aproape că nu-i mai recunoști – și nu la aspectul fizic mă refer. Ceea ce ar mai fi însă esențial de adăugat este că doar pentru că este posibil să-ți schimbi viața nu înseamnă că este și ușor.

De-a lungul timpului, am făcut schimbări considerabile în viața mea. Unele au fost generate de o situație dată la care m-am schimbat ca mod de adaptare, altele au fost conștiente, cu voia mea, din dorința mea. Mi-am schimbat perspectiva, locul de muncă sau relația, și am învățat un lucru iar și iar: pentru a-mi schimba cu adevărat viața, trebuia mai întâi să schimb ceva în mine. Mai ușor de spus decât de făcut, nu? Pentru că dintre toate schimbările, de fapt, cea mai dificilă este aceea de a schimba propria persoană. 🙂

Când vorbim despre schimbarea pentru a realiza anumite vise, adesea ne speriem din cauză că avem aspirații uriașe care par inaccesibile. Supriza mare este că și atunci când ambițiile tale par la distanță de un miliard de ani lumină, există vești bune. De multe ori micile schimbări pe care le poți face în viața ta astăzi îți vor permite să atingi acele repere înalte. Chiar dacă nu pare, simpla schimbare a rutinei poate duce la acțiune și la îndeplinirea țelurilor, acel bulgăre de zăpadă care se mărește pe măsură ce se rostogolește, ca să proiectez un tablou vizual.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Sonia Argint (@silversonia)

Cum se fac marile schimbări? Îți las aici câteva idei și perspective. În live-ul de pe Instagram pe care l-am avut cu psihoterapeutul Georgiana Spătaru, am aflat informații valoroase care să te susțină dacă ești în punctul de a-ți schimba viața. Vei vedea în acest articol și în înregistrarea de mai sus cum se fac marile schimbări, de unde ne găsim resursele, cum ne identificăm limitările. Și, mai ales, ce implică aceste schimbări. Dar și care ar fi pașii de urmat. Un mic ghid care să îți vină în ajutor dacă este cazul.

Identifică motivele tale puternice pentru marile schimbări.

În primul rând, trebuie să motive serioase ca să vrei să-ți schimbi viața. Poate că ești în căutarea unor noi experiențe sau a unui proiect semnificativ care să-ți îmbunătățească viața. Sau poate vrei să creezi conexiuni mai profunde cu ceilalți. Poate ești în căutarea iubirii vieții tale. Oricare ar fi visul tău, de fapt această schimbare trebuie să vină dintr-un punct de ușoară disperare pentru a avea parte de mai multă împlinire. Este important să știi care îți este motivația.

Crează-ți o viziune clară.

Știi exact ce vrei să faci și ai o idee clară spre unde te îndrepți. Visul tău nu este o noțiune abstractă care ți-a trecut prin minte o dată sau de două ori. Este ceva ce vizualizezi, în timp ți-ai rafinat ideile într-o schiță viabilă în care te vezi cu totul.

Este important ca la începutul unui astfel de proces să îți pui câteva întrebări importante atunci când simți că lucrurile stagnează în viața ta:

  • Sunt inima și mintea mea aliniate pentru a face o schimbare?
  • Cum îmi voi dedica energia acestei noi decizii?
  • Cine mă inspiră să iau în considerare acest obiectiv?
  • Cum mă voi simți peste șase luni dacă nu fac nimic?
  • De ce vreau să transform această situație?
  • Ce caut?

Viziunea și valorile tale să se alinieze.

Viziunea ta este a ta, nu a altcuiva. Nu faci marile schimbări în viață pentru a-i impresiona pe alții sau pentru a-i face fericiți. Și, în mod esențial, viziunea ta ar trebui să se alinieze cu valorile după care vrei să trăiești. Dacă vei acționa împotriva a ceea ce crezi, în timp, îți vei pierde simțul integrității și simțul intern de pace.

Fii flexibil.

A fi capabil să faci schimbări mari în viață înseamnă că te confrunți cu incertitudinea și haosul și să le faci co-echipieri. Atât curiozitatea, cât și deschiderea către experiențe noi contribuie mult la adaptarea la neașteptat. La început va exista nesiguranță, absolut firesc. Dar dacă există suficientă flexibilitate pentru a rezolva problemele, vei vedea că lucrurile nu sunt deloc atât de înspăimântătoare precum par.

Așadar, obișnuiește-te să ieși din zona ta de confort cu fiecare ocazie. De exemplu:

  • Nu comanda aceeași mâncare de două ori
  • Ascultă diferite genuri de muzică
  • Urmărește documentare care îți deschid ochii
  • Înscrie-te pentru o provocare de fitness
  • Ia un alt drum spre casă
  • Trimite mesaje cuiva cu care nu ai mai vorbit de ani de zile
  • Îmbrățișează schimbarea la fiecare pas.

De asemenea, este necesară schimbarea tacticii atunci când o strategie nu funcționează. Și da, se pot învăța în continuare informații valoroase din ceea ce părea a fi o cale greșită.

Fii realist.

Este esențial ca atunci când ne planificăm unele schimbări majore în viață să existe și o doză substanțială de realism. În ce sens? Adică a fi realist cu privire la ceea ce poți și nu poți gestiona.

În primul rând, știi că nu vei putea realiza TOT în ziua următoare sau chiar în anul următor. În al doilea rând, este important de avut în vedere că pot apărea evenimentele neprevăzute precum boala care pot încetini progresul. Prin urmare, este esențial să accepți rapid situația fără să te tăvălești în frustrare sau dezamăgire prea mult timp.

Învață să planifici cu iscusință.

Știu că nu mă adresez unor optimiști naivi care ar putea crede că totul va funcționa fără nicio contribuție proprie. Ei bine, la acest punct intervine #doer-ul din fiecare și acea disciplină despre care am vorbit în repetate rânduri și chiar am ținut un discurs la Ted X Zorilor despre puterea disciplinei. În ceea ce vreau să fac mă baze mult pe propria-mi judecată și pe abilitățile de rezolvare a problemelor. Iar un pic de planificare nu strică niciodată. Bă chiar din contră.

Și o bună planificare ajută la prevenirea sau reducerea potențialelor probleme. În același timp, planificare înseamnă o disciplină și anume, să îți faci un plan de care să te ții, asta însemnând că uneori va fi nevoie să renunți la niște plăceri de moment pentru țelul pe termen lung. Acel țel înalt la care visezi.

See Also

A fi un bun planificator înseamnă, de asemenea, că vezi atât imaginea de ansamblu, cât și detaliile mai mici ale proiectului tău. Poți comuta cu ușurință între aceste perspective după cum este necesar. Această abilitate ajută să transformi conturul viziunii în obiective concrete.

Cel mai important este să treci la acțiune.

Desigur, gândirea și planificarea nu sunt suficiente atunci când intenționezi să faci schimbări mari în viață. Astfel că este necesar să acționezi, în loc să aștepți ca visele tale să devină realitate. Trebuie să îți organizezi mediul pentru a-ți susține viziunea.

Evită pierderile de timp care te aduc mai greu la schimbarea ta, dar ai așteptări realiste.

Nimeni nu își atinge visele când nu se concentrează asupra lor. Prin urmare, este important să îți folosești timpul prețios cu înțelepciune. Socializarea fără sens cu străinii sau activitățile recreative care durează ore întregi nu sunt cele care ajuta să vă atingeți obiectivele.

În același timp, atunci când vorbim despre schimbări majore în viață, ele nu se pot întâmpla peste noapte. Este necesar un proces care poate dura mai puțin sau chiar ani. Dar privind retrospectiv vei putea vedea tot timpul de unde ai plecat și unde ai ajuns în drumul tău. Fă lunar un exercițiu de autoreflecție și vezi unde te afli acum. Dar nu uita, este important ca în tot acest proces să îți dai blândețe și compasiune.

Crede în învățarea pe tot parcursul vieții.

Marile schimbări în viață te vor duce cu siguranță pe căi necunoscute. Te vei lovi de aspecte pe care nu le cunoști și pe care va trebui să le înveți atunci când intri într-o nouă relație, când schimbi locul de muncă sau țara. Știi bine că nu ai toate abilitățile de care ai nevoie – și asta este în regulă. Fie le vei putea învăța, fie vei găsi pe altcineva care știe de ce ai nevoie. Nimeni nu s-a născut învățat – ține minte asta.

Înconjoară-te de oamenii potriviți.

Nimeni nu face nimic măreț pe cont propriu. Dar, așa cum ziceam și în live-ul de pe Instagram, atunci când vrei să schimbi ceva major în viața ta, te vei lovi de oameni – cei mai mulți fiind familia sau prietenii buni – care vor încerca să te oprească. Dacă tu ai stabilit că știi ce este bun pentru tine, ai avut grijă să îți reglezi ”contractele emoționale” (adică relațiile cu cei față de care au făcut anumite promisiuni, ți-ai asumat o răspundere), atunci cel mai bine ar fi să te sfătuiești cu oamenii în care îți pui baza. Adică specialiști sau cei care au trecut prin experiențe similare. Găsește oameni care să-ți împărtășească viziunea. Ei vor acționa ca o echipă de susținători și vor împărtăși informații și sfaturi. Un mentor cu experiență care să te ghideze poate de asemenea să fie foarte util. De ce? Uneori, s-ar putea să realizezi că gândirea ta este blocată într-o limitare, într-o cutie bine definită. Acceptarea cu grație a contribuțiilor altora te poate ajuta să iei decizii mai bune. Acceptă criticile ca informații utile de luat în considerare. Aceasta este o atitudine matură.

Veți reuși să faceți schimbări mari? Ai ceea ce este necesar pentru a face schimbări mari în viața ta? Vei putea face față haosului? Sigur, nu oricine trebuie să facă astfel de mutări semnificative în viață. Trebuie să ajungi într-un anumit punct dpdv emoțional ca să știi că nu se mai poate … iar atunci, da, este nevoie de mult curaj, ca una dintre resurse. Nu oricine POATE să facă așa ceva. Dar atunci când știi că schimbarea majoră nu se mai lasă așteptată, dă-ți această șansă.

Da, marile schimbări sunt posibile. Pentru a-ți schimba viața însă dintr-o singură lovitură este nevoie de o anumită mentalitate. Pentru că acest tip de schimbare profundă presupune să te confrunți cu incertitudine și haos din plin. Va trebui să îți folosești din plin resursele de care dispui. Dar vei reuși.

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top