Now Reading
4 piscine frumoase pentru zile însorite în București

4 piscine frumoase pentru zile însorite în București

În funcție de modul în care evoluează lucrurile cu pandemia, vom ști cât de mult putem sau nu călători, cum ne putem petrece vara, cum și unde ne putem relaxa. În ultimele două weekenduri am profitat de zilele în care nu a plouat și am stat cât s-a putut la soare, la piscină, cu o carte în mână, cu căștile în urechi sau, pur și simplu, am stat în liniște, privind cerul și norii. Dar înainte am căutat ce variante de piscine frumoase am la dispoziție în București și împrejurimi. Și am făcut o listă scurtă dar bună din care te poți inspira și tu.

Așadar iată care mi se par mie piscine frumoase pentru zile însorite în București. Și în care te poți bucura de relaxare conform noilor reguli de conduită pe care le găsești AICI.

FLAVOURS IN THE GARDEN

Piscina de la Flavours In The Garden din incinta Clubului Diplomatic este locul meu favorit din București. O oază de liniște în inima orașului. Piscina este mare și curată, șezlongurile sunt comode (și la o distanță regulametară), există dușuri și cabine de schimb. Iar dacă vrei să bei sau să mănânci ceva bun, meniul de piscină, un concept original realizat de Flavours & Chef Foa, îți va lăsa gura apă. Poți mânca la masă sau chiar sub umbrela ta. Tot ce trebuie să aduci cu tine este prosopul, costumul de baie și crema cu factor de protecție. 🙂

COUNTRY SPA HEALTH & BEAUTY RETREAT

Acesta este locul meu favorit din afara Bucureștiului, unde mă duc de fiecare dată când vreu să evadez, să îmi încarc bateriile, să simt că nu mai am nici o grijă pe lume. Măcar pentru câteva ore … După ce mă răsfăț cu un masaj în centru spa, vin în zona hotelului unde mă bucur de facilitățile oferite: piscină cu apă filtrată prin sistem de electroliză cu sare, două foișoare rustice cu zonă barbeque, iaz cu cascadă, jacuzzi în aer liber, grădină cu flori și solar pentru legume și verdețuri proaspete din producție proprie.

Iar dacă mi se face foame, îmi delectez papilele gustative atât cu preparate clasice, din cadrul meniului à la carte, cât și cu preparate vegane, vegetariene sau raw concepute astfel încât să respecte bioindividualitatea fiecăruia și să vină în întâmpinarea nevoilor sale specifice, conform programelor de nutriție personalizate. În funcție de sezon și disponibilitate, anumite legume și verdețuri provin din producția proprie, unde au fost cultivate cu grijă și respect față de natură și față de sănătate, fără a se utiliza substanțe dăunătore. Coutry Spa este un loc în care, fără modestie, îmi vei mulțumi că te-am convins să îi treci pragul.

CASA VLĂSIA

Un alt loc foarte frumos și relaxant în afara orașului este Casa Vlăsia. Acest spațiu s-a născut din dragoste pentru frumos, liniște, mâncare sănătoasă și relaxare în natură. Un han ca odinioară, înconjurat de păduri și de lacuri, dar suprinzător de aproape de București. Stai la soare și savurezi un pahar de vin bun realizat din struguri crescuți în viile Casa Vlăsia. Mâncarea este și ea preparată cu ingrediente din ferma proprie. Familiile cu copii sunt bine venite. 

În această perioadă sunt doar 20 de locuri disponibile la piscină, așa că o rezervare este necesară pentru a nu bate la poartă degeaba. 

See Also

VITALITY WELLNESS CLUB 

Un loc mai retras despre care poate nu foarte multă lume știe este piscina din incinta hotelului Ramada Parc. Piscina exterioară include un Jacuzzi all seasons, cu 4 paturi speciale în interiorul ei, care oferă o relaxare fantastică și o stare de spirit minunată. Este un loc ideal pentru a vă relaxa cu familia sau prietenii.

În timp ce copiii se joacă într-o zonă special amenajată, puteți savura o cafea sau o gustare uşoară pe terasa clubului sau să vă puteți relaxa pe şezlong cu o carte bună în mână.

Și dacă aveți cu ce completa lista asta, sugestiile sunt primite cu drag și interes dacă nu se numără printre cele suuuper cunoscute. 😉

Foto pentru Nespresso Barista Creations: Andrei Zafiu

 

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top