Now Reading
Ce obiecte și suprafețe trebuie să dezinfectezi.

Ce obiecte și suprafețe trebuie să dezinfectezi.

Nu știu cum stau lucrurile la voi, însă, la mine, de când cu această criză Covid-19, fiecare zi pare să fie un nou episod din serialul Marea Curățenie. Nu că înainte nu mă ocupam de treaba asta, pentru că, evident, o făceam, dar acum am senzația că se duce totul pe culmi obsesive. Mai ales atunci când ne gândim la obiecte și suprafețe trebuie să dezinfectezi, pentru că intrăm în contact cu ele deseori. 

Coronavirusul se răspândește pe cale aeriană, prin acele minuscule picături de salivă eliberate de persoanele infectate prin tuse și strănuturi în special, care pot ajunge cu ușurință pe alte persoane (de aceea, distanțarea socială se numără printre principalele măsuri de protecție pe care ni le putem lua), dar și pe diverse obiecte și suprafețe, care ajung să fie atinse de alți oameni ce pot intra astfel în contact cu virusul (ajungând să se infecteze prin atingerea feței cu mâinile nespălate – ocazie cu care voi relua importanța spălării pe mâini cu apă și săpun, pentru minimum 20 de secunde, cât mai des cu putință).  

În consecință, m-am apucat să fac o listă cu ce obiecte și suprafețe trebuie să dezinfectezi și să să cureți în mod frecvent în această perioadă, un obicei care ar fi bine să ne rămână și după trecerea crizei, ca să fim în continuare cât mai bine apărați de bacterii și viruși. 

Telefonul mobil

Este obiectul pe care îl ținem cel mai mult în mână și pe care îl luăm cam prin toate locurile în care ajungem: la birou, la baie, la cumpărături, la plimbarea cu cățelul din jurul blocului, peste tot. În plus, acesta ajunge să intre în contact și cu diferite suprafețe pe care îl așezăm. Sunt studii care demonstrează că telefonul se numără printre cele mai murdare lucruri pe care le deținem, așa că este și primul asupra căruia propun să ne îndreptăm atenția. 

Dacă nu ai o soluție dezinfectantă specială pentru telefoanele mobile, poți folosi un prosop din microfibră alături de un gel antibacterian sau spirt (minimul de 70% alcool trebuie respectat) pentru a curăța husa în care îl păstrezi sau carcasa care îl îmbracă (eu recomand, totuși, să folosești mereu o husă – îl și protejează de zgârieturi și e și mai ușor de curățat), dar și ecranul, care intră adesea în contact cu suprafeța tenului tău. Husele din plastic sau cauciuc pot fi detașate și curățate cu apă și săpun. Îmbibă puțină soluție dezinfectantă în prosop, curăță toate suprafețele telefonului, evitând ca lichidul să ajungă în difuzoare și mufa de încărcare, șterge cu partea uscată a lavetei și gata: smartphone-ul tău este igienizat! Repetă operațiunea în fiecare zi și spală-te pe mâini după ce termini. 

Laptopul și componentele sale

Indiferent că lucrăm de acasă ori mergem în continuare la birou, laptopul se numără printre dispozitivele noastre de bază în perioada asta. Pe lângă muncă, prin intermediul lui comunicăm, comandăm online, ne organizăm programul, vedem filme/seriale, ascultăm muzică etc etc. Altfel spus, e un aliat de nădejde, dar care, fiind atât de intens utilizat și… atins, adună o sumedenie de bacterii.

Prin urmare, o dată pe zi, ar trebui să aloci 5 minute pentru curățarea lui și a accesoriilor pe care le folosești lângă el: mouse-ul, căștile, microfonul dacă e cazul. 

https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prevent-getting-sick/disinfecting-your-home.html

La fel ca în cazul telefonului, apa și alcoolul izopropilic sunt soluția. Folosește un amestec format dintr-o parte apă și o parte alcool, înmoaie o lavetă din microfibră în el, stoarce bine pentru a elimina excesul de lichid care ar putea ajunge în interior și dezinfectează tastatura și componentele laptopului, ștergând la final cu partea uscată. Important e să eviți textilele care pot zgâria suprafețele. De asemenea, poți folosi un spray cu aer comprimat pentru a scoate praful și murdăria din spațiul dintre butoanele tastaturii. În cazul monitorului, pe care nu prea ar trebui să ajungă mâinile tale, de regulă, există produse speciale de curățare. Citește recomandările producătorului. 

Telecomanda și accesoriile de gaming

Dacă aveți acasă pasionați de gaming, atunci știți totul despre console, controllere, volan și pedale. Telecomanda și toate aceste accesorii de curățare trebuie să treacă, la rândul lor, printr-un intens proces de curățare. Scoate bateriile și aplică aceeași metodă ca în cazul igienizării laptopului. Dacă sunt butoane sau părți laterale greu accesibile cu laveta, poți folosi o periuță de dinți de pe care ai absorbit bine de tot umezeala pentru a curăța depunerile de murdărie.

Clanțele, mânerele, butoanele de tras apa la toaletă, robineții, întrerupătorul de lumină

Pe lângă produsele chimice dedicate materialelor din care sunt făcute aceste obiecte, folosesc des apă și alcool izopropilic pentru a le dezinfecta. Cel puțin clanțele au devenit principala mea țintă, le curăț și de câteva ori pe zi cu spirt. Atenție, însă, la întrerupătorul de lumină: în cazul lui, evită să folosești o lavetă mult prea umedă, ca să nu se producă alte incidente. 

Portofelul

See Also

În funcție de materialul din care e făcut, poliuteran, plastic, piele sau material textil, hotărăsc și metoda de curățare (întotdeauna citesc foarte bine și instrucțiunile de pe etichetă, pentru că la multe produse apare indicația de NO WASHING). În general, pentru portofelele din material textil, folosesc apă și săpun, cea mai la îndemână metodă, în schimb, pentru celelalte materiale, dacă eticheta nu precizează altceva, apa și alcoolul sunt soluția perfectă.

În contextul actual, însă, cred că putem lăsa portofelul acasă mai des. În perioada aceasta, în care trebuie să evităm pe cât posibil contactul, este suficient să avem cardul la cumpărături. Sau, dacă aveți tehnologia NFC (Near-field communication) pe telefon, cu atât mai bine: vă înregistrați cardul pe telefon și puteți plăti cu smartphone-ul oricând.

Pachetele și coletele

Da, fac parte din categoria celor care trec și prin acest pas. Când vine vorba despre dezinfectare în era Covid-19, niciodată nu e prea mult. Imediat după ce primesc un colet, pulverizez toată cutia cu spirt (da, am un pulverizator dedicat! :D). Dacă nu e vorba de mâncare și produse perisabile, care trebuie băgate imediat la frigider, las coletele la intrare pentru câteva ore sau chiar peste noapte (nu știu cât funcționează treaba asta, e mai mult o măsură psihologică pentru liniștea mea, zic eu, dar poate combinația dintre spirt și timp de așteptare e câștigătoare împotriva virusului). Ocazional, da, mai dezinfectez și sticlele de suc, borcanele cumpărate, ambalajele diferitelor produse: mhm, am un stoc consistent de șervețele dezinfectante.

Ce alte obiecte și suprafețe trebuie să dezinfectezi constant,pe lângă cele de care ne ocupăm oricum la curățeniile regulate (cum sunt covoarele, mobilierul sau piesele sanitare din baie și bucătărie)? Iată-le!

  • Spătarele și cotierele scaunelor
  • Suportul de prosoape
  • Suportul de periuțe de dinți
  • Ochelarii de soare și de vedere
  • Mânerele de la frigider, cuptor și microunde
  • Coșul de rufe
  • Butoanele de la espressor
  • Cuierul
  • Coșul de gunoi

Voi? Ce mai curățați/igienizați în această perioadă?

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top