Ce am aflat despre viața și opera lui Brâncuși cu ocazia vernisajului de la Paris

Știu multe lucruri. Am însă o certitudine și anume că tot timpul mai am ceva de învățat. Așa că privilegiul de a fi prezentă la vernisajul celei mai mari expoziții Brâncuși din lume, pe 26 martie (n.r. 2024), a constituit cea mai bună ocazie pentru mine de a-mi îmbogăți cultura generală cu informații despre viața și opera lui Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne.

 Atunci când am primit invitația din partea Jidvei de a fi alături de ei la Paris, am răspuns afirmativ pe loc. Am realizat imediat importanța momentului. Cea mai amplă expoziție dedicată lui Brâncuși la Centrul Pompidou, un eveniment artistic major sub patronajul președintelui Emmanuel Macron. În plus, o mare reușită pentru un vin românesc, Jidvei a fost desemnat vinul oficial al vernisajului.

Desfășurarea evenimentului m-a făcut să fiu mândră până-n măduva oaselor că sunt româncă. Și nu spun asta ca pe un clișeu. De la concertul surpriză oferit de dirijorul român Cristian Măcelaru alături de violoncelistul Gautier Capuçon, care au interpretat un fragment de muzică pe care Brâncuși o asculta în atelier, delegația de presă a țării noastre formată din jurnalistul Florin Negruțiu, Amalia Enache și subsemnata, oficialitățile din țară și reprezentanții Ambasadei României la Paris și, desigur, până la vinurile Jidvei pe care vizitatorii le-au savurat (vinuri din colecțiile exclusiviste, semnat Jidvei: Owner’s Choice Maria Fetească Albă, Mysterium Roze și Pinot Noir Roșu 2019– acesta din urmă, medaliat cu aur la concursul Femmes et Vins du Monde, Monaco 2023.) și i-au încântat până și pe cei mai  ”connaisseuri” francezi, România, prin modul în care s-a prezentat, s-a ridicat la cel mai înalt nivel de reprezentare internațională.

De ce a fost atât de important evenimentul?

Pentru că el a marcat prima expoziție retrospectivă majoră dedicată lui Constantin Brâncuși. Înglobează  peste 200 de sculpturi, fotografii, desene, filme care îl înfățișează pe artistul născut la Hobița, precum și elemente din atelierul său parizian oferind astfel o experiență completă în universul artistului.

Expoziția de la Centrul Pompidou a fost organizată cu sprijinul mai multor muzee internaționale care dețin lucrări ale lui Constantin Brâncuși, precum Tate Modern, MoMA, Guggenheim Museum, Philadelphia Museum of Art, The Art Institute of Chicago, Dallas Museum of Art, Muzeul Național de Artă al României sau Muzeul de Artă din Craiova dar și a unor colecționari privați.

Ce am învățat aflat despre viața lui Brâncuși?

Sigur că știam despre operele celebre ale lui Brâncuși, despre cum a fost susținut de Peggy Guggenheim, despre atelierul său din Paris și, cu siguranță, nu mi-au scăpat discuțiile publice despre Cumințenia Pământului. Plus alte informații frecvente. Așa că expoziția de la Paris a fost un moment extraordinar de a intra mai profund în universul lui Brâncuși. Și asta am făcut.

Iar un mod bun de a-mi sedimenta informațiile acumulate este să scriu câte un articol în care să le împărtășesc cu voi pentru că dincolo de operele sale celebre, există aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și creației sale care adaugă straturi complexe la înțelegerea sa. Este o colecție de înscrieri, citate, informații pe care le-am cules. Sper să vă fascineze la fel de mult cum m-au captivat pe mine.

Spațiul său …

”Constantin Brancuși locuiește într-o garsonieră de piatră în Impasse Ronsin, rue de Vaugirard.

”Părul și barba îi sunt albe, bluza lui lungă de muncitor este albă, băncile lui de piatră și masa mare rotundă sunt albe, praful de sculptor care acoperă totul este alb, Pasărea lui în marmură albă stă pe un piedestal înalt lângă ferestre, o Magnolia mare albă poate fi întotdeauna văzută pe masa albă. La un moment dat avea un câine alb și un cocoș alb.”

Așa a descris editorul american Margaret Anderson impresia extraordinară de lumină care i-a lovit pe vizitatorii studioului, întâmpinați de o mulțime de siluete de cocoși drepți întinzându-se spre cer. Cocoșii sunt emblema Franței, țara gazdă a artistului, și simbolizează, de asemenea, răsăritul zilei prin cântecul lor, evocând noțiunea de început care pătrunde în toată arta brâncușiană.

Drumul său …

A mers pe jos (aproape tot drumul) de la Hobița până la Paris … sau nu. Cartea lui Sorin Trâncă, “Drumul lui Constantin. Evadarea lui Brâncuși din România, o reconstituire”, ne oferă ocazia de a pătrunde în profunzimile lumii sale interioare și a înțelege mai bine spiritul său creativ. Și în același timp ne arată câtă confuzie învăluie în continuare ceea ce sculptorul a făcut.

În mai 1904, după ce a stăpânit regulile sculpturii secolului al XIX-lea la Școala de Arte Plastice din București, Brâncuși a pornit drumul său din România până la Paris. A făcut drumul prin Austria și Germania, ajungând la Paris pe 14 iulie – Ziua Bastiliei – precum unui pelerin medieval ar fi putut sosi cu picioarele sângerând la porțile Romei. Dar această dată nu este certă. Așa cum există și 4 chiar 5 versiuni diferite ale acestui drum: nu a existat deloc, a durat 8 luni, 1 an sau doi. Iar după spusele lui Arghezi, ar fi durat doar 4 luni.

Ambivalența personalității sale…

Conform cărții lui Sorin Trâncă, a fost dar nici n-a fost: ”țăran, francez, român, prietenos, tăcut, singuratic, generos, abstract, oportunist, creștin, gagicar, simplu în gândire, zeu, vorbăreț, răbdător, analfabet, academic, iluminat …”

Prietenii săi celebri … 

A studiat la École Nationale des Beaux-Arts și a socializat în cercurile de artă de avangardă și intelectuale, cultivând o reputație ambivalentă: multă muncă și efort în atelierul său și de desfătare liberă în viața personală. Brâncuși a lucrat pentru scurt timp ca asistent al lui Auguste Rodin, dar a plecat după ce a stabilit că, în ciuda admirației sale, „nimic nu poate crește sub copacii mari”. A continuat să-și înființeze propriul studio la Impasse Ronsin.

Unul dintre cei mai importanți artiști moderniști și un boem la suflet, Brancuși a ținut companie cu unii dintre cei mai influenți artiști, poeți și scriitori ai timpului său, inclusiv Pablo Picasso, Man Ray, Marcel Duchamp, Amedeo Modigliani, Ezra Pound, Guillaume Appollinaire, Henri Rousseau și Fernand Lèger. Lista lui de cunoștințe și prieteni se poate privi ca o ediție Who’s Who a artiștilor, poeților și scriitorilor moderniști celebri.

Obiceiurile sale …

Brâncuși își gătea singur mâncarea, mâncăruri tradiționale românești, cu care își răsfăța oaspeții. Brâncuși a avut un spectru larg de interese, de la știință la muzică, și era cunoscut că, cânta la vioară. Cânta melodii populare românești vechi, exprimându-și adesea sentimentele de dor de casă. Muzica și dansul se numărau prin obiceiurile zilnice ale sale. Deținea o întreagă colecție de discuri, din care au supraviețuit aproximativ 200 de viniluri de 78 RPM, care indică gustul lui pentru flamenco, jazz afro-american, cântece populare românești și muzică tradițională din Asia și Africa.

Prietene care au venit la Paris să studieze dansul, precum Lizica Codreanu și Florence Meyer, au creat coregrafii în atelierul artistului.

România sa …

”În 1902, 1903 sau 1904 (surse diferite indică momente diferite) Constantin Brâncuși pleca în lume, dezamăgit de îngustimea vederilor celor din jur.

Până în acel moment, tot ce făcuse pentru români și România părea sortit eșecului. De fapt, cu excepția ansamblului de la Târgu Jiu (realizat mult mai târziu, când Brâncuși avea peste 60 de ani), niciun monument public propus de Brâncuși nu a fost aprobat vreodată.” __ Sorin Trâncă ”Drumul lui Constantin”

Ce am aflat despre opera lui Brâncuși cu ocazia vernisajului de la Paris?

Despre Crocodilul …

În vara lui 1924, Brâncuși aproape s-a înecat în timpul vacanței petrecute în Saint-Raphael, în sudul Franței. A fost salvat de un buștean cu ajutorul căruia a reușit să ajungă înapoi la țărm. Pe plajă, Brâncuși a construit un altar pentru acea bucată de lemn și l-a fotografiat. A fost un suvenir al unei situații cu potențial tragic, iar lemnul a luat forma unui animal magic pe care l-a numit ”crocodilul”. Lemnul a fost dus în atelierul din Paris.

Femininul și masculinul …

Pentru Brancuși, simplificarea formelor și suprimarea detaliilor erau paradoxal o sursă de ambiguitate. El a început să experimenteze pentru prima dată motivul trunchiului feminin în 1909. Pornind de la Femeia care se privea într-o oglindă, un nud clasic, el a păstrat doar curba care leagă formele rotunjite ale capului și sânilor, rezultând ambivalenta Prințesa X. Este o fată sau un falus? O imagine idealizată a femeii sau o erecție? Sculptura criptică a provocat scandal și a fost interzisă la Salon des Indépendants din 1920.

Arta lui Brâncuși amestecă un dublu înțeles și metamorfoze. Masculinul și femininul se îmbină în aceeași imagine, atingând tema androginiei pe care o atinsese deja

În cazul lucrării Sărutul. Aceeași confuzie este exprimată și în Torsoul unui tânăr bărbat, de gen incert. Perturbând ordinea simbolica a diviziunii sexelor, aceste lucrări reflectă spiritul protestatar al curentului Dada, susținut la acea vreme de prietenii săi Marcel Duchamp, Man Ray și Tristan Tzara.

Portretele sale …

Încă de la început, portretul a jucat un rol esențial în arta lui Brâncuși. Îndepărtându-se de exterior pentru a ajunge la esență, sculptorul a continuat totuși să reprezinte figuri umane, în special feminine.

În timp ce denumirile sculpturilor păstrau numele prietenilor care l-au inspirat pe Brancusi (Margit Pogany, Baronesa Frachon, Eileen Lane, Nancy

Cunard și Agnes Meyer – pentru a numi doar câteva), personalitățile lor au avut tendința să se amestece și să se topească împreună într-o față ovală, lin stilizată. Ele „nu mai erau nici ele însele, dar parcă nici altcineva”. Fiecare se poate distinge prin câteva trăsături distinctive, cum ar fi ochii migdalați, un coc sau un păr creț. Reconstruia figurile din memorie, mai degrabă decât să folosească un model.

Zborul său …

Motivul păsării urma să-l preocupe pe Brâncuși timp de trei decenii, rezultând peste 30 de variante în marmură, bronz și ipsos. S-a apucat prima dată de Măiastra în 1910.  Aceste păsări din basmele populare românești prezintă cu corp rotunjit, gât lung și ciocul larg deschis. În anii 1920, sculptorul a simplificat forma, subțiind-o și întinzând-o

până la punctul de rupere pentru seria Pasăre în spațiu. Zborul a fost pentru Brancuși un simbol al visului omenirii de a scăpa de existența ei pământească și ascensiunea spre spiritualitate.

În 1927-1928, Biroul Vamal al SUA l-a forțat pe sculptor să meargă în instanță pentru că a o pasăre din bronz părea să nu poată fi clasificată ca operă de artă, fiind considerată de autorități piesă industrială din metal.

Atunci când am pășit în sala care găzduiește acest capitol de lucrări am rămas fără cuvinte. Păsările deasupra Parisului îți iau răsuflarea de parcă în mod real s-ar pregăti să-și ia zborul. Splendid!!

Reflexie și mișcare …

„Noi vedem doar reflexiile vieții reale”, a scris Brâncuși. Lustruind la nesfârșit bronzul, artistul a obținut suprafețe strălucitoare, asemănătoare oglinzii. Sculptura proiectează astfel în exterior dincolo de ea însăși, depășindu-și propriul contur. Fotografiile și filmele artistului au confirmat fascinația sa pentru cioburi orbitoare de lumină și puterea lor de a metamorfoza formele.

Opera în metal bine lustruită absoarbe, reflectă și distorsionează imaginea mediului său și a oricui se apropie de ea. Însuflețită de acest joc de reflexii în continuă schimbare și mișcare, sculptura devine „o formă în mișcare”, așa cum a definit-o Brâncuși. A pus câteva dintre lucrările sale, Léda, de exemplu, pe rulmenți cu bile, pentru a le face să se rotească, ca un vinil care se învârte pe aparatul de discuri.

Despre Coloana fără sfârșit …

Ea este simplu un proiect de coloană care mărită, ar putea sprijini bolta cerească. Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe. Iar până-n depărtare este ceva.” __ Constantin Brâncuși

După ce a creat monumentala Coloană fără sfârșit – care a marcat apogeul carierei sale artistice – artistul a devenit retras și a creat foarte puține opere de artă. Deși până atunci prolific și sociabil, în următorii 19 ani ai vieții sale, Brâncuși a creat mai puțin de 20 de opere de artă, toate variații față de lucrările sale anterioare. Fostul boem s-a retras și el din viziunea publicului, în timp ce, paradoxal, faima lui a continuat să crească. Într-un articol din Life Magazine (1956), artistul este descris ca un pustnic excentric: „Îmbrăcat în pijama albă și o șapcă galbenă ca de gnomi, Brâncuși zâmbește astăzi despre atelierul său, îngrijindu-și tandru și comunicând cu gazda tăcută de pești, păsări, capete  și coloane nesfârșite pe care le-a creat.”

Ar mai fi lucruri de povestit despre viața și opera lui Brâncuși. Dar cred că este suficient pentru astăzi. Și, în plus, cred că este și parte din magia descoperirii personale atunci când ne interesează un subiect. Până la urmă se pare că există undeva la 1000 de cărți scrise despre Brâncuși. Este așadar mult material de studiu pentru curioși.

În final însă, vreau să vă mai las un citat al artistului care mi-a mers la suflet. Pentru că așa simt și eu modul cel mai bun de a mă raporta la artă … nu trebuie musai înțeleasă, ci simțită. Iar dacă îți stârnește emoții, înseamnă că și-a atins scopul.

Ceea ce are cu adevărat sens în artă este bucuria. Nu trebuie să înțelegi. Ceea ce vezi te face fericit. Totul este acolo.”  __Brâncuși

La expoziția retrospectivă Brâncuși de la Paris eu am avut pielea de găină … sentiment care încă mă urmărește. O fi fost ceva … ce merită trăit. Așadar vă recomand să nu o ratați. Aveți timp până pe 1 iulie 2024.

Până atunci sper ca articolul meu și imaginile sale să vă ofere o perspectivă în universul captivant al acestui titan al artei moderne și de a aprecia în întregime profunzimea și diversitatea creației sale.

Mulțumesc, Jidvei, că mi-ai făcut posibilă această experiență unică!!

***