#HeDoer: Dr. Hadi Rahimian, medicul care salvează copii nenăscuți

Opt ani din viață i-a petrecut în război și fix această experiență dureroasă l-a determinat să studieze medicina. A simțit că rostul său în viață este să-i ajute pe alții, să salveze vieți. Și a ales să își îndrepte atenția, priceperea și curajul către copiii încă nenăscuți. Dr. Hadi Rahimian este Director Medical în cadrul Spitalului Regina Maria Băneasa, Membru în Societatea Internațională de Ecografie Ginecologică și Obstetricală, în Societatea Americană de Obstetrică și Ginecologie și în Societatea Internațională de Diagnostic Prenatal. 

Dr. Hadi Rahimian are de-a face în fiecare zi cu riscul din sala de operație, mai ales că realizează intervenții intrauterine, care sunt printre cele mai complicate intervenții, însă riscul nu îl sperie – este ceva cu care s-a obișnuit încă din adolescență, când a văzut urmările unui război. Până acum a efectuat peste 170 de intervenții cu succes, iar în activitatea domniei sale o parte esențială este și comunicarea medic-pacient, mai ales cand este nevoie sa își liniștească pacientele și să le explice foarte clar riscurile, șansele de reușită și particularitățile sarcinii.

Cum a descoperit magia medicinei, ce înseamnă chirurgia fetală și ce probleme își găsesc astfel rezolvarea ne spune chiar domnul doctor, un #HeDoer în toată puterea cuvântului.

1. Cum ați ales o astfel de specializare?

Faptul că am ales să mă îndrept spre medicină a fost o întâmplare. Era luna august și mergeam spre Teheran să mă înscriu la examen la facultate. Atunci am auzit la radio că începuse bombardamentul asupra aeroportului din Teheran și că, practic, eram în razboi cu Irakul. Pentru că aveam 18 ani împliniți, am fost nevoit să mă înscriu în armată. M-am dus și m-am inscris, am fost repartizat aleator, am ajuns la infanterie și de acolo, la parașutism. Și au fost opt ani de razboi… e o experiență care nu are cum să nu te marcheze pentru totdeauna. Am pierdut prieteni… am câștigat prieteni…

Am mers 300 de tineri și ne-am întors 100. Putea oricare dintre noi să moară. Sunt momente în care îți dai seama că, în viață, de fapt nimic nu depinde de tine. Chiar cred că așa este. Dovada e că s-a întâmplat ca unii dintre noi să trăiască și să meargă mai departe în viața asta.

Atunci mi s-a arătat viața cum este ea… adevărul gol-goluț. Și atunci am decis că trebuie să mă fac medic. Să ajut. Și am învățat medicina. Inițial voiam chirurgie.

Dar mi-am dat seama în scurt timp că nu puteam să intru în operații. Când erai la început, în Romînia medicii nu aveau încredere să te ia cu ei în operații, să îți arate, să te lase să ajuți, din lipsă de încredere probabil. Așa că m-am reorientat către obstetrică-ginecologie. Apoi am văzut că în România multe femei care aveau sarcină cu probleme renunțau, sau aduceau pe lume copii cu grave probleme de sănătate, care ar fi putut fi rezolvate sau ameliorate. Când am văzut primele cazuri și am văzut că nu e nimeni să se ocupe de asta (la momentul respectiv în România nu se făceau nici transfuzii simple), am decis să mă ocup eu. Pentru că și cu copilul este la fel ca și cu orice pacient adult. Dacă sunt șanse bune de supraviețuire, de ameliorare sau reușită, să aibă copilul o viață normală, sau cât de cât normală, șansa aceea trebuie să fie folosită.

2. Ce presupune o intervenţie intrauterină pe inţelesul tuturor?

Intervențiile intrauterine pot fi de mai multe tipuri, în funcție de caz.

Sunt intervenții simple, cum este amniodrenajul, amnioinfuzia, transfuzia intrauterină, montarea șunturilor toraco-amniotice sau vezico-amniotice. Apoi sunt operațiile operațiile fetoscopice, cum este brida amniotică, sindromul de valvă posterioară, sindromul transfuzor-transfuzat. De regulă sunt operații minim invazive, ce se realizează cu ajutorul unor fetoscoape foarte subțiri. Iar ultimele, cele mai dificile, sunt operațiile deschise, unde se deschide uterul, se expune parțial copilul, se operează, apoi se închide cavitatea uterină, se completează cu lichid amniotic. Astfel de operații sunt în cazurile de hernie diafragmatică cu montare de balon, CHAOS (Congenital High Airway Obstruction Syndrome), adică în situația în care copilul nu are continuitate la laringe, mielomeningocelul, spina bifida, tumorile toracice.

3. Când aţi făcut o astfel de intervenţie pentru prima dată? Cum a fost?

Prima dată, am început să fac operații deschise aproximativ acum 10 ani. Însă cu primele complicații m-am confruntat în urmă cu 20 de ani și țin minte figurile tuturor pacientelor pe care le-am avut, cazurile complicate. Prima intervenție a fost cea mai dificilă. Pentru că, așa cum este firesc, vine cu multe emoții. Asta nu înseamnă că acea operație a fost și cea mai dificilă. Ba chiar, istoric vorbind, din punct de vedere medical, a fost chiar cea mai simplă. Era un băiețel care se numea Vlad, primul copil din țară cu hidrotorax fetal bilateral căruia i-am montat un șunt toraco-amniotic, după ce mama lui aflase despre problemă, în săptâmâna a 29-a de sarcină, la o ecografie de rutină.

Mai e doamna Angiletta. Fetița, Larissa Elena, avea niște malformații pulmonare, iar în urma unei crize inghinale, colectase în cutia toracică apă, care nu permitea plămânilor să se dezvolte cum trebuie și împingea și inima și vasele de sânge într-un colț, unde era liber. Riscul acestor cazuri este de avort spontan, plămânii nu se dezvoltă cum trebuie, inima este compresată și copilul poate să facă uneori hidrops, să se edematieze foarte tare.

Și atunci se montează un tub – în cazul hidrotoraxului unilateral, sau două – în cazul celui bilateral, cu scopul de a drena lichidul care se adună în cutia toracică, în lichidul amniotic. Dispozitivul rămâne acolo până când se naște copilul.

4. Ce se poate corecta cu o astfel de intervenţie?

Dacă vorbim despre cazurile menționate anterior, cele de hidrotorax, intervenția la timp permite dezvoltarea în continuare a plămânilor copilului. Altfel, ar fi putut prezenta la naștere insuficienţă respiratorie severă, potenţial fatală. Mai sunt și alte cazuri, cum este spina bifida care este un defect congenital în care măduva spinării este expusă la lichidul amniotic. Acest lucru duce la lezarea nervilor care merg spre picioare, vezica urinară, anus. Cu cât închizi contactul acesta mai devreme, cu atât copilul are mai multe şanse de recuperare, scad șansele de complicaţii după naştere. Este important de reținut că intrauterine refacerea este mult mai bună decât extrauterin.

5. Cât de riscantă este o astfel de intervenţie? Este nevoie de mult curaj din partea dumneavoastră?

Orice intervenție prezintă riscuri și nu este nicio intervenție care să garanteze reușita 100%. Există șanse de reușită de 70%, 75%, 80%. Există niște indicatori pe care îi urmărim, apoi descriem mamei situația într-un mod cât mai realist posibil. Decizia finală este a mamei, pentru că ea trebuie în primul rând să fie hotărâtă și determinată să facă asta. Iar determinarea mamei și starea ei de spirit sunt esențiale. Apoi, mai este și cineva… acolo… sus, care intervine. Uneori avem două cazuri identice, se intervine identic, unul merge altul nu merge.

See Also

Ce sunt femeile Sigma? Să descifrăm misterul lor și puterea tăcută în era modernă.

6. Cine este anesteziat? Mama, fătul? Amândoi? Cum?

Atât în cazul intervențiilor deschise, cât și în cazul operațiilor fetoscopice, se face anestezie atât mamei, cât și fătului, prin injecție intramusculară.

7. Cum face față un medic la interventii atat de delicate?

Vorbind strict de intervențiile delicate, ele vin la pachet de fiecare dată cu multe emoții. Indiferent de caz. Așa cum am zis, poti fi două cazuri identice, se intervine identic, dar ele evoluează diferit, chiar dacă tu știi că ai făcut tot ce ținea de tine, din punct de vedere medical. Mai este familia mea, care mă susține mereu. Uneori copiii mei își doresc să petrecem mai mut timp împreună, să plecăm în concedii mai de lungă durată, dar una peste alta, împreună trecem întotdeauna peste toate greutățile.

8. Cum încercaţi să vă pregătiţi, să vă liniştiţi pacienţii care vin să facă o astfel de intervenţie?

De foarte multe ori părinții vin gândindu-se la ce este mai rău sau cu indicație de întrerupere de sarcină. Este unul dintre motivele pentru care am început să fac asta, vâzând că în România nu se făceau intervenții în timpul sarcinii care să aducă șanse la o viață normală copiilor. Vestea unei sarcini cu probleme are un impact major asupra viitoarei mame. Sunt situații în care malformațiile sunt majore și atunci, într-adevăr, intervenția nu influențează foarte mult rezultatul. Decizia finală este tot a mamei. Însă, în multe dintre cazuri se poate face ceva. Împreună cu pacientele, ne uităm pe toate analizele și investigațiile făcute, pe ecografii, facem investigații suplimentare dacă este cazul. Apoi, pe baza indicatorilor existenți, se calculează un procent de reușită. Pe baza acestor indicatori, pe baza experienței anterioare, eu îi pot spune mamei, într-o manieră realistă care sunt șansele de reușită. Și de cele mai multe ori, șansele sunt mai mari decât părinții ar fi crezut la început. Și atunci vine și un sentiment de liniște sau de bucurie pentru părinți, când află că sunt șanse.

9. Ce restricţii apar pentru pacient după această operaţie intreuterină?

Ca în cazul oricărei intervenții, va avea durere după operație și riscurile de complicații care sunt asociate. Însă aici în plus sunt și complicațiile sarcinii și ale fătului care trebuie bine controlate, cum ar fi contracțiile uterine, starea fătului, infecția și pierderile de lichid amniotic.

10. De ce piedici se lovesc medicii în România? Cum stăm cu aparatura?

La capitolul aparatură stăm foarte bine. Avem aceleași dotări existente și la nivel internațional. Spitalul Băneasa este primul și singurul spital din România acreditat international (JCI) pentru siguranța îngrijirii pacientului. Totul este controlat, fiecare moment. Ceea ce nu avem în România sunt anumite studii pe zona aceasta de chirurgie, care se întâmplă la nivel internațional. Însă beneficiem și noi de aceste studii. Stăm prost și cu cercetarea.

***