Now Reading
Cum să păstrezi corect alimentele în frigider?

Cum să păstrezi corect alimentele în frigider?

Potrivit Food Waste Combat, suntem un popor care cheltuiește o mare parte din venituri pe mâncare, și anume 45%. Cu atât mai surprinzător pentru mine a fost să aflu că 33% -50% din alimentele pe care le cumpărăm ajung la coșul de gunoi. Procentul ridicat de alimente aruncate arată, printre altele, că nu știm să le depozităm corect alimentele în frigider, astfel încât să ne bucurăm cât mai mult timp de ele.  Iar eu una cred că este foarte important să încercăm să nu facem risipă. E o dovadă de responsabilitate atât pentru mediu, cât și pentru finanțele noastre.

Așadar, iată o listă de sfaturi care să te ajute să prelungești durata de viață a alimentelor!

  1. Temperatura frigiderului trebuie să fie suficient de scăzută încât să țină produsele cât mai proaspete cu putință și să împiedice înmulțirea bacteriilor. Temperatura ideală este între 3o și 5o C. Ține minte că pe rafturile de sus temperatura e mai ridicată decât pe cele de jos. Așadar, rafturile de jos sunt cele mai bune pentru carne și pește. Tip: dacă scoți peștele și carnea din frigider cu 30 de minute înainte să le gătești, se vor găti uniform.
  2. Nu spăla legumele și fructele înainte să le pui în frigider, pentru că umiditatea va face ca ele să se strice mai repede decât dacă le-ai pune acolo nespălate. Spală-le abia când vrei să le mănânci sau să le folosești la gătit!
  3. Mâncarea gătită ar trebui să fie consumată în 3-4 zile. După această perioadă crește riscul ca ea să se altereze. Prin urmare, e bine să pui direct la congelator ce crezi că nu se va mânca.
  4. Ține sub control umiditatea!  Pune câteva prosoape de hârtie în sertarele frigiderului– acestea vor absorbi apa și în felul acesta legumele vor rezista mai mult timp. Totodată, este important ca legumele și fructele să nu fie ținute în pungi de plastic.
  5. Bananele rezistă 3-5 zile în plus dacă au coada acoperită cu folie.
  6. Brânzeturile nu ar trebui lăsate în ambalajul de plastic în care le-am cumpărat de la magazin, dar nici lăsate neacoperite pe o farfurie. Ideal ar fi să împachetezi brânza în hârtie de copt sau hârtie cerată, ca să respire în voie.
  7. Ca să rămână proaspete mai mult timp, ciupercile ar trebui ținute în pungi de hârtie, pentru că absorb umiditatea. În cazul în care au stat prea mult acolo și au devenit uscate, e suficient să le clătești puțin în chiuvetă și imediat vor reveni la viață.
  8. Pătrunjelul rezistă mai mult timp dacă este ținut într-un pahar cu apă. Același lucru este valabil și pentru ceapa verde – poate să reziste de până la 3 ori mai mult timp dacă e ținută în apă.
  9. Nu ține roșiile în frigider! Ele au un gust mult mai bun când nu sunt ținute la rece; temperaturile scăzute le fac să-și piardă din savoare. Și dacă le pui la rece când încă nu sunt suficient de coapte, procesul de coacere nici nu va mai continua și tu vei rămâne cu niște roșii necoapte și fără gust. Nici cartofii, usturoiul și ceapa nu ar trebui păstrate în frigider.
  10. Nu ține laptele pe ușa frigiderului! Din cauză că o deschidem și o închidem des, temperatura variază și laptele are șanse mai mari să se strice dacă e pus acolo.
  11. Ouăle sunt un produs sensibil la schimbările de temperatură. Ca să fii sigur că se păstrează mai bine, pune ouăle cât mai în spatele frigiderului și păstrează-le în cartonul în care le-ai cumpărat. Tip: ca să verifici cât de proaspete sunt, pune-le într-un vas cu apă. Dacă s-au stricat, vor pluti. Dacă sunt în continuare bune de consumat, vor rămâne la baza vasului.
  12. Unele fructe și legume trebuie depozitate la distanță unele de altele, pentru că produc gaze care grăbesc procesul de coacere si, dacă sunt ținute laolaltă, se vor altera mai repede. De aceea e bine să ținem separat merele, bananele, perele, nectarinele sau avocado. E de preferat ca broccoli, fasolea verde, castraveții și morcovii să fie ținute la distanță de cele care produc etilenă –elementul responsabil de coacerea fructelor. Pe de altă parte, dacă vrei să grăbești procesul de coacere a unui fruct, e suficient să-l pui lângă unul care elimină multă etilenă și o să-l poți mânca mult mai repede decât dacă l-ai lăsa să se coacă în ritmul lui.
  13. Ține cont de valabilitatea produselor pe care le ai în frigider. Consumă-le astfel încât să folosești mai întâi alimentele care au cât mai puțin timp până expiră. De exemplu, dacă ai niște brânză care se apropie de data de expirare, folosește-o la o omletă sau o salată, nu o lăsa să se strice.
  14. Alimentele ținute la congelator au o durată de viață foarte mare. Cu toate acestea, există un anumit prag până la care ne putem bucura de nivelul maxim de calitate și savoare. Fructele de mare și legumele crude rezistă până la 6 luni. Carnea tocată ar trebui consumată până în 4 luni de la congelare iar mezelurile în decurs de 2 luni. Peștele gras și carnea gătită ar trebui consumate în maxim 3 luni. Dacă vorbim de carne negătită, indiferent de animalul de proveniență, cel mai bine e să fie consumată în cel mult 12 luni.
  15. Nu stivui și nu îngrămădi alimentele pentru că asta împiedică aerul rece să circule cu ușurință în frigider. Asta poate duce la creșterea temperaturii în anumite părți ale frigiderului și bacteriile se vor înmulți, ceea ce va duce la alterarea rapidă a produselor.

Voi ce tips and tricks folosiți ca alimentele să reziste mai mult timp în frigider?

Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre în comentarii, astfel încât să continuăm împreună lista. 🙂

See Also

***

View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top