8 beneficii importante pentru sănătate ale consumului de bere
Da, ai citit bine. Astăzi discutăm despre bere și sunt convinsă că toți bărbații vor iubi acest subiect. Și nu doar ei, pentru că și mie îmi place berea. Am spus de mai multe ori că o bere rece după alergat, mai ales după o cursă mai lungă, este mai mult decât bine venită, iar berea fără alcool este chiar o sursă ideală de rehidratare după mișcare sau efort fizic. Conținutul de carbohidrați al berii, la care se adaugă sodiul și apa în proporție de peste 90% este foarte important pentru recuperarea după pregătirea fizică.
În plus, știai că aportul de calorii din bere este unul redus? Un pahar de 250 ml bere, cu 5% alcool, conține 105 kcal, adică cât un pahar similar de suc de portocale. În timp ce aceeași cantitate de bere fără alcool conține jumătate din acest număr, adică doar 50 kcal. Caloriile dintr-un pahar de bere fără alcool pot fi „arse” în doar 5 minute de alergare sau 15 minute de mers pe jos.
Așadar, berea poate avea efecte benefice pentru sănătate. Bineînțeles, consumată moderat, pentru că știm cu toții că excesele (de niciun fel) nu sunt bune. Așa că pentru a beneficia de posibilele efecte benefice ale consumului de bere, specialiștii (chiar Organizația Mondială a Sănătății) pun accentul pe moderație și recomandă 330 ml/zi în cazul femeilor și 660 ml/zi în cazul bărbaților.
Berea îți protejează inima, contribuie la reducerea riscului de apariție a diabetului și scade tensiunea arterială.
Și vorbind despre bere și inimă, un studiu finalizat recent chiar la noi în țară, a analizat efectele benefice ale consumului moderat de bere asupra scăderii riscului de apariție a bolilor cardiovasculare. Practic, rezultatele reconfirmă concluziile extrase la nivel internațional despre bere și boala cardiovasculară, doar că de această dată studiul făcut în România scoate în evidență un posibil efect pozitiv asupra factorilor implicați în coagulare. Adică poate contribui la fluidizarea sângelui, astfel încât sângele să circule mai bine prin vase.
Ideea studiului a plecat de la o realitate care poate nu este tuturor familiară:
potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, bolile cardiovasculare reprezintă 31% din cauzele de deces la nivel internațional, la noi în țară acestea reprezentând chiar principala cauză de deces, cu peste 57% din totalul înregistrat la nivel naţional.
Însă adoptarea unui stil de viață sănătos care presupune un regim alimentar echilibrat și exercițiu fizic constant, poate contribui la prevenirea multora dintre formele bolilor cardiovasculare. De aceea, este foarte important să putem evalua cât mai corect impactul pe care stilul nostru de viață, care include evident și preferințele noastre alimentare, îl are asupra sănătății inimii.
Dar iată ce spune studiul:
Studiul „Evaluarea efectului consumului de bere asupra hemostazei la subiecți sănătoși” a fost derulat sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție și a fost realizat de către dr. Marina Oțelea, asistent universitar la catedra de Fiziopatologie II a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.
A fost evaluat impactul consumului moderat de bere asupra echilibrului fluido-coagulant, prin măsurarea concentrației unor componente ale sângelui, factori ai sistemului natural de molecule cu activitate anti-coagulantă și pro-coagulantă.
Este vorba despre proteinele C și S – cu rol de oprire a procesului de coagulare -, fibrinogenul – un marker al inflamației și al stării de hipercoagulabilitate -, PAI-1 (inhibitorul activatorului plasminogenului) cu rol de oprire a procesului de coagulare și homocisteina – marker al disfuncției endoteliale.
Studiul s-a derulat la finalul anului 2017 pe un eșantion reprezentativ pentru aria medicală studiată și a implicat subiecți cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, clinic sănătoși. Măsurătorile au fost făcute atât la o oră de la ingestia berii, cât și la o lună de consum zilnic, cantitatea de bere consumată nedepășind însă limitele consumului moderat, adică 330 ml bere/zi în cazul femeilor și respectiv 660 ml de bere/zi în cazul bărbaților.
La o oră de la ingerarea cantității de bere, studiul a arătat o reducere medie cu 45% a nivelului PAI-1, inhibitor al procesului normal de distrugere a cheagurilor nou formate. Fibrinogenul a avut, de asemenea, tendința să scadă după o oră, iar nivelul de homocisteină a scăzut cu 5,7%, un factor care este strâns legat de procesul de ateroscleroză, substratul pe care se grefează activarea coagulării și formarea patologică a cheagurilor.
După o lună de consum zilnic, scăderea PAI-1 a fost cu 7% mai mică față de nivelul inițial. Fibrinogenul a avut o variație nesemnificativă statistic, iar homocisteina a revenit la valori apropiate, dar ușor mai mici decât cele inițiale.
Alte posibile efecte benefice ale consumului moderat de bere
Lista potențialelor beneficii ale consumului moderat de bere este mai mare de-atât, așa că haideți să luăm pe rând câteva dintre acestea (cu tot cu studiile aferente):
- Berea îți protejează inima
După cum spuneam, la nivel internațional s-au făcut numeroase cercetări și studii (le amintesc pe cele de la Harvard și de la Mediterranean Neurological Institute din Italia) conform cărora un pahar de bere pe zi a prevenit în rândul pacienților riscul apariției unor boli cardiovasculare. De asemenea, berea combate ateroscleroza, o afecțiune care apare atunci când pereții arterelor se îngroașă și nu mai funcționează cum trebuie din cauza depunerilor de colesterol și grăsime.
- Berea scade riscul apariției pietrelor la rinichi.
Un studiu finlandez condus de Dr. Tero Hirvonem de la Institutul Național de Sănătate din Helsinki, realizat pe 27 000 de bărbați de vârstă mijlocie, a relevat că o sticlă de bere consumată pe zi a redus riscul apariției pietrelor la rinichi cu până la 40%. Explicația ar fi că apa și alcoolul găsite în bere au stimulat fluxul urinar, prevenindu-se astfel formarea pietrelor la rinichi.
- Berea previne diabetul.
Asociația Europeană pentru Studiul Diabetului a publicat un studiu conform căruia oamenii care consumă bere de trei, patru ori pe săptămână au un risc scăzut de a face diabet. Berea scade nivelul zahărului din organismul și stimulează producerea insulinei, acel hormon care ajută la reglarea glucozei din sânge.
- Berea întărește oasele.
Și în acest caz explicația este simplă: berea are un conținut ridicat de silicon, un element care ajută la creșterea și întărirea oaselor. Chiar și așa, păstrează o oarecare măsură atunci când intri în pub: prea multă bere s-ar putea să te amețească și asta ar putea favoriza unele căzături – de care, evident, nu ai nevoie. J
- Berea te protejează de Alzheimer sau alte afecțiuni cognitive.
Da, atât de tare este berea! Și asta pentru că are o substanță importantă, ingredientul conținut existent în hamei și numit xanthohumol, care are efect împotriva stresului oxidativ și a declinului cognitiv.
- Berea oprește deteriorarea vederii.
Prea multe halbe și privirea o să ți se încețoșeze, dar, dacă o consumi moderat, berea contribuie la menținerea sănătății ochilor tăi și asta pentru că are antioxidanți care ajută la prevenirea deteriorării privirii tale.
- Berea previne obezitatea.
Da, pare ciudat acest beneficiul acesta când te gândești că toată lumea spune că faci burtă de la bere. Dar același xanthohumol, ingredientul despre care vorbeam mai sus, previne apariția obezității, asta pentru că reglează colesterolul și nivelul zahărului din sânge.
- Berea ajută la refacerea după un antrenament intens.
După cum spuneam și la începutul articolului, îmi place să beau o bere după alergare. Berea conține complexul de vitamine B și minerale precum magneziu, seleniu și potasiu, care ajută la refacerea organismului după un efort intens. În plus, te ajută să te hidratezi și să te răcorești.
Așadar, dacă îți place berea, consum-o cu moderație, pentru a profita de efectele benefice pe care această băutură le poate furniza.
Foto: PR
***