Ce conturi de Instagram utile urmăresc
Instagram, acest spațiu virtual în care toată lumea e frumoasă și un pic vedetă, este nelipsit de pe mai toate telefoanele mobile. Personal, mă surprind uneori când telefonul mă anunță că am stat 1 oră pe Insta… și nu e nici miezul zilei.
Da, are acest efect de dependență pentru că mare parte din imaginile care îți trec rapid prin fața ochiului te încântă. Majoritatea sunt super prelucrate și arată într-un mare fel. Totuși, cum zice vorba aia românească, at the end of the day, nu rămâi cu cine știe ce. Omul din tine nu este mai bogat spiritual. Ba din contră, aș putea spune. Te poți trezi ușor frustrat că atunci când te uiți în oglindă nu ai tenul perfect ca X, picioarele lungi ca Y (sau mai bine zis alungite în aplicație – o da, se poate și asta) sau că locurile pe care le vizitezi nu sunt la fel de speciale ca la Z.
Dacă nu ești conștient de toate aceste artificii, poți pica foarte ușor în capcana unei iluzii.
Tocmai de aceea, de-a lungul timpului, am încercat să transform contul meu de Ig într-un spațiu care nu este o odă permanentă adusă persoanei mele sau o nesfârșită reclamă și să ofer pe cât posibil și ceva util celor care mă urmăresc. Uneori reușesc, alteori nu. Pentru că nu e chiar simplu să-ți bați capul cu conținutul pe care îl generezi.
În plus, mi-am selectat și un număr mare de conturi care să mă informeze cu ce se întâmplă prin lume și din care să învăț lucruri noi. Multe dintre aceste conturi sunt străine. Nu de alta, dar prin țări străine există o sumedenie de publicații axate pe domenii ca natură, politică, satiră, cultură urbană, business, fashion inteligent etc. You get my point.
Dar pentru acest articol mi-am propus să atrag atenția asupra unor conturi de Ig românești pe care le urmăresc, mai puțin pentru estetica lor (deși ea se regăsește la ele) și mai degrabă pentru esența din spate și utilitatea pe care mi-o oferă. Sunt sigură că îmi mai scapă o grămadă, așa că orice completare este binevenită.
Să începem:
@finesocietycurator
Diana Cosmin este din punctul meu de vedere una dintre cele mai prolifice prezențe în online. Mă impresionează cu cât de mult scrie și, mai ales, cât de frumos. De la Diana îmi iau deseori repere de lectură și informații despre oameni de valoare.
@foodofbucharest
!WARNING! Acest cont provoacă dependență, poftă, foame și sunt sigură că este sursa principală a kilogramelor în plus pe care cei care îl urmăresc le acumulează. Desigur după ce vizitează locurile recomandate.
Pe acest cont poți găsi restaurantele unde să mănânci cel mai bun Kunefe, cele mai bune paste sau… mai bine mă opresc.
@bloguluotrava
Care sunt filmele noi pe care să le vezi neapărat, piese de teatru, case și muzee de vizitat, Cristi Șimonca este #fiertpecultură. Dacă decizi să-l urmărești, deși folosește cuvinte puține, te face cumva să te simți chiar prost că n-ai bifat ceva pentru creier săptămâna asta.
@ovidiubuta
Dincolo de activitatea lui locală și internațională ca stilist pentru super publicații, Ovidiu are un talent fantastic de a face educație în … modă, desigur. Pentru că și acest fascinant domeniu al fashionului are niște reguli. Să arunci niște verze pe tine ca să pari interesant, nu te transformă în vreun reper de stil. Ci într-o varză. 😁 Well, Ovidiu explică atât de clar ce înseamnă să te îmbraci bine/corect, încât îl vei adora. Are și un umor subtil, pe care eu îl gust.
View this post on Instagram
The beautiful madness. Backstage at @mqviennafashionweek.
A post shared by Ovidiu Buta (@ovidiubuta) on
@sorinafredholm
Chiar dacă nu sunt deloc vegană :), tot mă uit fascinată la felurile de mâncare pe care Sorina le pregătește. Cu multă pasiune și consecvență reușește să facă din legume și din diverse alte ingrediente vegetale rețete simple, mega apetisante și cu aspect de senzație.
@danasota
Dacă mă întrebați cine știe cu adevărat domeniul beauty pe la noi, am un singur nume ca reper: Dana. Pentru că atunci când zic beauty, nu mă gândesc la tenuri pline de coșuri, frumos zugrăvite pentru fotografii. Beauty înseamnă în primul rând îngrijire din interior spre exterior, iar exteriorul poate arăta foarte bine și fără bisturiu. Na, zic și eu…
@ruxandrababici
Cauți sfaturi pentru businessul tău? Ruxandra este foarte motivantă și la obiect. Vrei să știi ce înseamnă strategie și marketing în online? Dă click pe contul ei. Cred că o să-ți placă.
@radufconstantinescu
Știu că multă lume zice că nu-l urmărește. Dar îl urmărește. Pentru că Radu are un talent aparte în a înțelege cum funcționează relațiile de cuplu. Și spune foarte pe șleau niște adevăruri de care vrem să fugim.
@radurestivan
Vrei să alergi sau deja o faci? Radu este persoana pe care să o urmărești. Este motivant și un om atât de pozitiv (știu că nu pot folosi grad de comparație, dar o fac!) cum rar ți se arată. Dacă a reușit să tranforme mii de oameni în alergători, sigur va avea succes și cu tine.
Mai sunt domenii pe care nu le-am acoperit dar poate mă ajutați să completăm și facem partea a doua. 😉
***




