De ce lucratul de acasă este avantajos atât pentru angajatori, cât și pentru angajați
Mi-a plăcut dintotdeauna ideea de flexibilitate și de a face lucrurile în ritmul meu, fără să stea cineva în ceafă și să mă bată la cap. Am zile în care alerg de dimineața până seară, la emisiune, la multe alte filmări, la întâlniri, și când ajung acasă îmi dau seama că tot mai am ceva de scris și de făcut și că da, trebuie să muncesc în continuare până târziu în noapte. Dar am și zile în care, dacă simt nevoia, mă deconectez total.
Am tot citit în ultima vreme studii legate de joburi și mediul de lucru. Evident, eu militez puternic pentru ideea de echilibru între viața personală și cea profesională – câteodată o fac special pentru a-mi reaminti chiar mie despre ceea ce este cu adevărat important în viață. Nu cred că overtime-ul îți poate aduce satisfacții pe termen lung, la fel cum nu cred că trebuie să te mulțumești cu orice job pentru că… plătește facturile. Este o chestiune de timp, de căutare, de pasiune. Și când toate aceste lucruri ajung în același punct, s-ar putea să iasă ceva tare, tare frumos.
Studiile despre spațiul de lucru
Conform unui studiu realizat la Harvard, birourile de tip open space au un impact negativ asupra angajaților. Prin toate locurile prin care am trecut, open space-uri majoritatea, m-am întrebat mereu cum reușesc acei oameni să lucreze în zgomot, să se concentreze când întotdeauna vorbește cineva lângă ei, cum de nu se sufocă stând toți ore în șir în acel loc. Și asta este exact perspectiva din studiul celor de la Harvard.
Despre neajunsurile birourilor open space au povestit și cei de la Universitatea din Sydney, care au inclus în studiul lor peste 42 000 de angajați și au ajuns la concluzia că birourile mici, de o persoană, de exemplu, îi ajută mai mult pe aceștia. Explicația este simplă: există mai multă intimidate, deci și mai multă relaxare, ceea ce îi ajută să își rezolve mai bine taskurile.
O nouă filosofie
În era internetului și a tehnologiilor în continuă dezvoltare, tot mai multe corporații încep să-și trimită angajații acasă. Nu la propriu, ci să lucreze efectiv de-acasă, în loc să își petreacă opt ore pe zi la birou, plus alte aproximativ două ore pe drum. Pentru că timpul petrecut în trafic sau în mijloacele de transport în comun este, de cele mai multe ori, timp irosit.
Amazon, Dell, Humana, Adobe, American Express sunt doar câteva dintre companiile care, în ultimii ani, au oferit posturi pentru cei care voiau să lucreze de-acasă. Iar această tendință este în continuă creștere.
De ce este benefic lucratul de-acasă atât pentru angajator, cât și pentru angajator?
Sunt câteva avantaje clare, pe care nimeni nu ar mai trebui să le ignore.
Lucrul de-acasă crește productivitatea angajaților
Am auzit multe persoane care spun că dacă stau acasă nu reușesc să se mobilizeze. E o chestiune de obișnuință. Există un sondaj Gallup care confirmă că trendul lucratului de-acasă este unul ascendent. Când lucrezi de-acasă, nu ai timp de pierdut. Știi că trebuie să îți îndeplinești task-urile pentru a te bucura apoi de timpul tău, iar acest lucru ar trebui să fie cea mai bună motivație.
În plus, acasă nu ai sutele de distrageri de la birou. Important este să delimitezi spațiul de lucru de cel de odihnă/relaxare. Asigură-te că ești tot timpul conectat și că ai în fiecare zi o listă de priorități. Până te obișnuiești, poți testa un program alternativ: trei zile la birou, două de-acasă.
Lucrul de-acasă reduce costurile
În primul rând, angajatorii reduc costurile pentru că nu mai trebuie să plătească chirie pentru birouri și să asigure toate acele resurse (consumabile) necesare unui birou. Sau plătește pentru ele, dar închiriază un spațiu mai mic și reduce lista de cumpărături.
Apoi, în cazul angajaților, sunt reduse costurile de transport, cheltuielile zilnice la birou (mâncare și tot ce mai apare), banii alocați pentru haine (în cazul în care jobul impune un anumit cod vestimentar).
Retenția angajaților este semnificativă
Marea problemă a managementului modern este retenția angajaților, în special a celor cu adevărat valoroși. Cum ajungi să îi păstrezi?
În primul rând, oferindu-le ceea ce își doresc: un pachet salarial și de beneficii care să le asigure un trai decent (iar pentru un trai decent minimul pe economie nu va fi niciodată îndeajuns), un program de lucru flexibil, care să nu le creeze senzația că își irosesc toată viața la birou, cursuri pentru dezvoltare. Când echilibrul este menținut, angajatul nu părăsește compania, iar angajatorul are parte în continuare de un om de bază, care contribuie la dezvoltarea companiei.
Foto: Pixabay
***