Now Reading
#StayConnected sau cum ne ajută tehnologia când stăm acasă

#StayConnected sau cum ne ajută tehnologia când stăm acasă

Scriu acest text pe 23 aprilie, cât îmi beau cafeaua de dimineață și mă gândesc la schimbările din ultima lună. Schimbări care ne-au afectat pe toți și care au venit una după alta, val după val, fără să ne acorde prea mult răgaz pentru a ne obișnui cu ele. Personal, mi-am impus să îmi adun toată energia și tot optimismul de care dispun și mă concentrez asupra părților bune. Care da, există, promit. 

Până la urmă, cred că este foarte important să ne căutăm, în ritmul nostru, cu răbdare, și să ne descoperim puterea de a face tranziția de la negativ la pozitiv. De a apăsa butonul potrivit și de a face switch-ul către un strop de relaxare, de liniște, de optimism. Controlul crizei actuale depinde de noi numai în măsura în care ascultăm și respectăm indicațiile autorităților, în rest, nu avem vreo forță supranaturală pentru a elimina virusul din viețile noastre. Prin urmare, cel mai bun lucru pe care-l putem face acum este să avem răbdare. Și să ne concentrăm cât de mult pe sănătatea noastră fizică și psihică. Și cât se poate să lăsăm viața să își urmeze cursul … firesc.

Înainte de starea de urgență, viața mea semăna destul de mult cu un rollercoaster care nu se oprește. În fiecare zi încercam să le acopăr pe toate: filmări, interviuri, evenimente, prezentări, programări la sport, întâlniri, proiecte, ordine în casă, gătit și, cel mai important, timp petrecut cu familia. O agitație care, deși se dovedea a fi copleșitoare în unele momente, mă ținea în priză și îmi aducea nenumărate satisfacții. În consecință, acum, departe de a fi încântată și pe deplin resemnată în privința situației ”interesante” prin care trecem, încerc să privesc perioada asta ca pe o pauză care mă ajută să mă recalibrez, să reprioritizez, să fac totul din alte circumstanțe de viață. Și chiar dacă există anumite limitări, avem norocul de a trăi într-o eră în care tehnologia ne oferă foarte multă ”putere de mișcare”, prin internet, prin gadgeturile de care ne folosim zi de zi. Soluții pentru aproape orice ne trece prin cap. Posibilități. Lucruri mici, dar care cred că ne ajută să păstrăm o doză de normalitate în tot acest haos. 

Și cum îmi place să împărtășesc din experiența mea, am zis să vă povestesc un pic despre cum am adaptat diferite obiceiuri din rutina mea la contextul actual. Cu alte cuvinte, cum mă ajută tehnologia.

Mi-am adaptat munca la condițiile de izolare

Deși ieșirile nu mai sunt permise, am norocul că o bună parte din activitatea mea se desfășoară online. Dacă înainte lucram adesea de la biroul de la Mindspace sau din cafenelele în care-mi mai stabilieam diverse întâlniri, mixing business with pleasure, acum trebuie să funcționez doar de-acasă. Și nu e deloc ușor să te ocupi de ale tale când mai stai cu trei băieți foarte, foarte activi, care te solicită aproape continuu. 

Partea bună este că, de ceva timp încoace, sunt mândra posesoare a unei HUAWEI MatePad Pro (ba chiar printre primele posesoare, pentru că tableta ajunge pe piață la începutul lunii mai), care include tastatură și stilus, și îmi oferă toate funcțiile office necesare, dar și mult dorita mobilitate, de care mă folosesc chiar și în propria locuință. Pentru că zilele mele erau pline până acum, ajungeam de multe ori acasă, cu o ultimă rezervă de productivitate, și mă lovea inspirația la scris tocmai când mă băgam în pat. De multe dintre mailuri tot atunci am timp. Prin urmare, am cam început să-mi fac munca de birou în pat, mai ales că îmi place rezoluția de 2K a noului Huawei MatePad Pro, dar și modul de protecție a ochilor certificat TÜV Rheinland pentru emisii scăzute de lumină albastră, care previne apariția oboselii ochilor. Adică fix ce-i trebuie unui om care lucrează de multe ori seara, la lumină artificială. 

Și nu numai, pentru că tableta e un gadget simpatic și pentru copii, util atât ca interfață care îi poate ajuta să țină pasul cu școala, care s-a mutat acum în online, cât și ca dispozitiv de entertainment pentru ei (sunt mamă de adolescenți, știu că jocurile și challenge-urile sunt viața copiilor :D). 

Cât despre mobilitatea de care spuneam că am nevoie, ei bine, da, tableta e super practică (are o grosime de 7,2 mm și cântărește doar 460 g). Când am nevoie de un moment de liniște, mă strecor imediat cu ea pe balcon, la aer proaspăt, sperând că mă voi putea concentra la ce am de făcut, fără să îi fie cuiva foame… 😀 Oh, și de-abia aștept să o scot în lume la momentul oportun, pentru că e foarte simplu de luat în geantă!

Am trecut la întâlniri online. Tot felul de întâlniri.

Și nu, nu la online dating mă refer, nu fiți nebunatici (Horațiu tocmai mi-a adus încă un pahar de apă și mă întreabă de ce râd :D). Însă toate întâlnirile care se întâmplau înainte în oraș, fie pentru a discuta despre un nou proiect cu diferiți colaboratori, fie pentru a sta la povești cu prieteni dragi, fie pentru a face sau a acorda un interviu, se întâmplă acum în online, în fața ecranului. 

Zoom, Skype, Hangouts, Instagram Live – bifăm tot ce se poate. Și încerc să mă pregătesc pentru fiecare în parte exact așa cum m-aș fi pregătit înainte de pandemie. Pentru așa zisele business meetings, scot din dulap o ținută drăguță, pun un ruj roșu (bine, depinde și de starea din acel moment) și there we go! Chiar m-a întrebat Marc de ce mă machiez când fac un zoom … Nah, e mic, mai are de învățat despre eternul feminin. 

Cât despre sesiunile de videocalling cu oamenii dragi din grupul de apropiați, accesoriul care nu are voie să lipsească este paharul de vin. Și poate că nu mai suntem noi unii lângă alții, respirând aerul din același spațiu, dar pe cuvânt dacă ne dezicem de trăncăneala noastră tradițională, care se întinde pe ore bune. Nu pierdem nimic, doar ne reinventăm obiceiurile!

Entertainment de grup. Tot în online.

Dacă ați avut cel puțin un videocall pe Facebook Messenger până acum, atunci cu siguranță ai văzut că, în timpul sesiunii, pe lângă filtrele și efectele pentru față, ai la dispoziție și diferite activități și joculețe. Păi cine prindea burgeri serile trecute, mișcând capul după poziția burgerului de pe ecran? Mhm. Eu sigur nu! Am vrut doar să vă induc în eroare. Dar șahul online este foarte antrenant pentru creier. V-am povestit că în clasele 1-4 am făcut șah de performanță?! De aia sunt atât de deșteaptă!! ☺ Glumeeesc! Iar în curând cred că trec și la ceva jocuri pe consolă – mă gândesc la un Just Dance. 

Și ați auzit de extensia Netflix Party? Pentru că bingeing-ul este mai plăcut în gașcă, puteți instala extensia aceasta pe Chrome. Odată instalată, puteți porni un serial sau film pe Netflix (evident, trebuie să aveți cont), iar extensia emite un link pe care îl puteți trimite prietenilor cu care vreți să uitați la film (da, condiția este să aibă și ei extensia și cont pe Netflix). Și da, există și o fereastră de chat disponibilă, în cazul în care vreți să faceți schimb de impresii pe parcurs. 

Sportul s-a mutat în online

Nu mai merg la sală, ce-i drept, dar fac în mod regulat yoga, pilates și diverse alte antrenamente. Sportul e o constantă în viața mea și cu siguranță mi se pare printre cele mai bune lucruri pe care le puteți face pe timp de izolare pandemică, pentru a vă conserva sănătatea. Sănătatea psihică, mai ales. Chiar dacă sălile sunt închise fizic acum, tehnologia ne ajută să ținem pasul și cu acest aspect, pentru că multe dintre ele și-au mutat acum activitatea în online. Antrenorii țin în mod constant sesiuni de sport pentru toate preferințele și toate categoriile de pregătire fizică, așa că… nu aveți scuză!

Pe cât posibil, încerc și eu să vă motivez. Pe tableta Huawei MatePad Pro rulează live-urile cu antrenamentele pe care le urmăresc, cu telefonul filmez antrenamente numai bune de pus pe stories pentru doza zilnică de inspirație!

See Also

Bonus: cumpărături din două click-uri și trei mișcări! 

Bine, mai multe click-uri, dar cert e că tehnologia ne-a ușurat și treaba asta. Am mai spus-o de câteva ori: mie îmi place la nebunie să merg la piață, să-mi aleg fructele și legumele, să mă plimb printre tarabe, să iau pulsul atmosferei. Din păcate, acum sunt nevoită să stau departe de aglomerația din piață, din motive de siguranță. Mai ies pe la magazin, tot mai răruț, mai mult din nevoia de a mai ieși din casă, dar preponderent aleg cumpărăturile online. 

Așadar, de cele mai multe ori, serile din izolare mă prind în bucătărie, gătind și făcând lista de cumpărături pentru următoarea săptămână. Umplu coșul de cumpărături, plătesc online și gata… mă pregătesc de livrare la domiciliu pe timp de pandemie! Atât de simplu.

Analizând acum ultima lună, îmi dau seama că principala schimbare e că totul este trecut acum prin filtrul online-ului și al tehnologiei. Că da, sunt departe fizic de părinți, de prieteni, dar nu doar că îi pot auzi, dar îi și pot vedea fără probleme. Vă dați seama cum era să ținem legătura prin porumbelul călător? Tot ce am nevoie se află efectiv la un click distanță. Și am la dispoziție toate resursele necesare pentru a-mi continua activitatea profesională fără probleme!

Iar dacă sunteți în căutarea unui aliat de nădejde în perioada asta, dar și pentru organizarea activității de după terminarea crizei, Huawei MatePad Pro poate fi exact soluția de care ai nevoie! Tableta este echipată cu funcția HUAWEI APP Multiplier care, atunci când este activată, poate să afișeze două ferestre din aceeași aplicație în modul Peisaj, ca să poți interacționa mai ușor cu programele. 

În plus, cu Multi-screen Collaboration, munca la distanță și diverse alte operațiuni sunt mult simplificate, pentru că permite afișarea interfeței telefonului pe ecranul tabletei. Conținutul de pe ecran de pe ambele dispozitive poate fi vizualizat dintr-o privire și operațiunile obișnuite, cum ar fi transferurile de fișiere, pot fi efectuate cu ușurință cu funcția drag-and-drop.

Să mai zic? Procesor Kirin 990, flagship pentru Huawei, și un design foarte prietenos (chiar și gama de culori este superbă!). Tableta Huawei MatePad Pro va fi disponibilă în România începând cu 1 mai și este device-ul ideal pentru cei care au trecut la home office. Așadar, dacă îți dorești o tabletă eficientă pentru task-urile zilnice sau vrei să îi iei copilului tău un gadget care să-l ajute în procesul de studiu acasă, Huawei îți propune și Media Pad T3(configurația de 2GB+16GB și de 2GB+32GB) și MediaPad T5 (configurație de 3GB+32GB), disponibile la prețuri speciale în această perioadă la partenerii autorizați. 

În încheiere, nu pot decât să reiau îndemnul clasic din această perioadă. #StayHome. And #StayConnected.

***

View Comment (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top