Now Reading
7 lucruri pe care să nu le aștepți de la un bărbat

7 lucruri pe care să nu le aștepți de la un bărbat

Am primit astăzi de la o prietenă următoarea imagine…

… care m-a amuzat teribil. Nu de alta, dar mi-a trezit oarece amintiri. De exemplu, l-am rugat într-o zi pe soțul meu să ia ouă de la piață, din locul de unde cumpărăm de vreo 4 ani. Același loc de fiecare dată. Dar, pentru siguranță, am mai dat următoarea explicație: ”Există două chioșcuri la care se vinde brânză. Unul lipit de celălalt. Tu trebuie să cumperi ouă de la cel din dreapta.” Personal, mi se pare o explicație extrem, dar extrem de clară. Corect? Ajuns acasă, îmi înmânează punga cu ouă… moment în care mi-am dat seama că le cumpărase fix de la celălalt comerciant. Nu de alta, dar cei de la care luam în mod normal (repet, de vreo 4 ani, poate și mai bine) le ambalează în cartoane. Evident, nu avea sens să mai despic firu-n paișpe. What’s done is done! Oricum, de acum doi ani am și uitat de acest mic incident… 🙂 Horațiu, te rog nu te supăra că dau din casă dar servește unui scop nobil… să mai transmit și altor femei ce să nu aștepte de la un bărbat. Până la urmă fac un bine unor oameni, care astfel poate evită unele dezamăgiri sau stări conflictuale. Te iubesc chiar dacă ai luat ouă din altă parte… (&*%^$$%#^&*(&*&% )

In fine, ideea e că noi femeile avem o anumită înțelegere asupra unor situații, iar bărbații din viețile noastre alta. Și da, știu că nu suntem tocmai ușor de suportat câteodată… dar în schimb suntem tare drăguțe!

Așa că m-am gândit să fac o scurtă listă cu situațiile de care m-am lovit eu și care pot fi evitate cu diplomație și așteptări reduse. Așadar, 7 lucruri pe care să nu le aștepți de la un bărbat.

See Also

  1. Să cumpere tot ce e pe listă. Da, știu, ai scris o listă de cumpărături: ceapă albă, usturoi verde, detergent pentru mașina de spălat rufe, lapte fără grăsime de la marca y etc. etc. Eventual adaugi și detalii de mărci, cantități și rafturile din supermarket pe care ar trebui să le găsescă. Dacă ai în plan o rețetă de la care să nu te abați, eu zic că nu ai ales momentul optim. Sigur nu-ți va aduce toate ingredientele necesare. Cel mai bine, aprovizionează-te singură. Sau asumă-ți lipsurile.
  2. Că te aude atunci când joacă un joc pe telefon/PC/PlayStation. Atenția distributivă a bărbaților este quasi-inexistentă. Mai bine bucură-te de timpul liber.Poți face niște shopping online…
  3. Că îți va îndeplini dorința exprimată în Social Media. De exemplu, când postezi ce flori îți dorești într-o anumită zi și speri că le vei găsi când ajungi acasă. Personal, îmi imaginez de multe ori atunci când postez ceva de genul ”wishful thinking” că el va prinde aluzia mai mult sau mai puțin fină și că mă va surprinde. Nope. Not going to happen.
  4. Că știe unde este/sunt zahărul/uleiul/făina/chiloții lui (lista continuă) … chiar dacă în cei 10-15-20 de ani de când locuiți împreună nu au avut alt loc… vreodată. Trăiesc totuși cu speranța că la aniversarea nunții de argint lucrurile se vor ameliora.
  5. Să fie mai matur când tu te comporți copilărește. Să nu-i vorbești sau să fii reținută pentru a-i atrage atenția nu va avea rezultatul dorit. Pentru că va acționa identic. Nu de alta, dar nu înțelege de ce ești supărată pe el. Așa că în locul unei atitudini pasive cel mai bine ar fi să îi spui ce problemă ai. Pe pariu că habar n-avea!
  6. Să îți cumpere de ziua ta cadoul la care tu visezi. Și atunci când îi împărtășești cu lux de amănunte cum arată geanta pe care ți-o dorești, există șanse mari ca el să nu aleagă ce trebuie. Soluția pe care ți-o propun: să meargă cu tine și să îți alegi singură cadoul.
  7. Să-l deranjeze tonele de vase adunate în chiuvetă sau gunoiul care dă pe afară. N-ai să vezi așa ceva. Vrei să facă ceva în privința asta? Spune-i cât de poate de clar: iubitule, te rog frumos, poți să duci gunoiul? Aș prefera astăzi… pentru că a început să miroasă… urât. Asigură-te că nu este în momentul de la punctul 2. Și neapărat ai maaare grijă la tonul pe care îl folosești. Să nu pară a ordin. Dacă poți, fă în așa fel încât să fie chiar încântat că va spălat cratițele murdare de ulei și ceștile cu zaț de cafea întărit. Personal, mai am de lucru la acest capitol. În cercurile intime mi se mai spune ”Frau Colonel”. Jur că nu înțeleg de ce… 🙂

Disclaimer: rog toți bărbații care citesc aceste rânduri să nu se simtă vizați. Este vorba despre ceilalți… 

***

View Comments (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top