Stereotipul fetei batrane sau de ce măritișul este (încă) privit ca realizarea supremă în viața
Una dintre scriitoarele mele preferate este Jane Austen, creatoarea termenului de chick-lit sau literatură pentru puicuțe, dar care din punctul meu de vedere este greșit etichetată de istorici. Cărțile ei, pentru mine sunt un fel de monografie socială a rolurilor feminine de acum două secole. Una dintre trăsăturile definitorii ale personajelor feminine din cărțile austiene, este dorința de a fi… măritate. De fapt, este una dintre marile dorințe ale fetelor de pretutindeni, din orice secol și perioadă socială.
Astfel că pun întrebarea: de ce ne grăbim să ne mărităm? Pentru că indiferent cât de moderne ar fi timpurile, fetele încă consideră măritișul ca marea realizare a vieții.
Este o manifestare lăuntrică, personală sau influența celor din jur? Mai mult chiar, de ce râdem de alte fete care aleg altceva în viață și nu pun pe primul loc căsătoria?
Mi s-a întâmplat de atâtea ori să fiu luată la trei păzește de rude, prieteni și necunoscuți cu întrebarea: Ai prieten? Și cum răspunsul era negativ le citeam pe față dezamăgirea. Apoi continuau: Trebuie să te grăbești, altfel îți iau altele locul. Mentalitatea asta de duzină, izvorâtă dintr-o educație precară, aproape mojică și fără pic de empatie este (încă) literă de lege pentru marea majoritate a societății românești. Pot înțelege că acum două secole femeile nu erau egalele bărbaților și sunt atât de permisivă încât, să înțeleg că drepturile femeilor erau restrânse, chiar inexistente. Nu pot nega realitatea istorică, dar neg judecata socială a secolului XXI. Mai ales aceea venită de la alte femei.
Pentru mine atitudinea de acest gen este mojică și intruzivă. Este plină de judecată și nu pornește niciodată dintr-un loc bun: chiar dacă prietena mamei te sfătuiește cu blândețe că la 28 de ani ar trebui să-ți găsești și tu pe cineva cu care să faci o familie. Timpul trece, nu o să mai arăți niciodată la fel de bine ca la 28, alea tinere vin din spate, trebuie să intri în rândul lumii să faci casă și copii. Ba mai mult, uterul unei femei are termen de expirare, așa că trebuie să te grăbești să-l pui la treabă. Adevărul este că pe vecina de la 4, mătușa Sofica pe care ai văzut-o doar de două ori în viață nu o să le mulțumești niciodată. Eu nu am reușit.
Ține minte: oamenii nu vor fi niciodată mulțumiți.
Dacă ești singură, de ce ești singură? Dacă ești într-o relație, pe când îți dă inelul? Dacă ești logodită, pe când nunta? Dacă ești căsătorită, pe când un copil? Dacă ai un copil, de ce nu și un frățior? Dacă ai doi copii deja, pe când al treilea? Și dacă ai mai mulți copilași, de ce atât de mulți?
Oamenii sunt veșnic nemulțumiți, răutăcioși și își varsă propriile deziluzii pe cei din jur. Nu e vorba despre tine, ci despre ei. Cu toate astea, cred că afirmațiile răutăcioase trebuie parate cumva. Mai ales dacă se repetă. Experiența m-a învățat că un răspuns serios prin care să-i tai macaroana scurt interlocutorului care te întreabă cum stai cu viața personală, este chiar afirmația că viața personală îți aparține strict ție și nimănui altcuiva.
Cei din jur nu-ți trăiesc viața, nu-ți cunosc povestea, nu-ți știu emoțiile și sentimentele. Mă doare când niște necunoscuți își bagă cuțitul în inima mea, fără rost, fără scop și fără empatie. Eu nu întreb pe nimeni de ce este singură sau într-o relație, de ce nu face copii sau de ce are trei copii. Ba mai mult, nu dau sfaturi decât întrebată. Și poate chiar și atunci, am o mică reținere, chiar dacă este vorba despre familie și prieteni. Să-ți explic de ce: fiecare experiență este diferită și fiecare om este diferit. Oricât de mult mă transpun în locul altei persoane, nu trăiesc viața acesteia. Paul Parkins, profesor de psihologie la Universitatea Utah, sugerează că atunci când empatizăm, de fapt facem presupuneri despre trăirile celorlalți care pot duce în final, la neînțelegeri.
Ideea e următoarea: vezi-ți de ale tale și nu te preocupa de burlăcia niciunei femei.
Sunt convinsă că sunt subiectivă, dar poate și tu ai avut parte de aerele de superioritate ale femeilor măritate sau într-o relație care îți spun ce să faci și cum să te prezinți în fața lumii pentru a ajunge și tu la statutul lor. Prea multă competiție și malițiozitate între femei. Poate greșesc, dar bărbații nu sunt așa. Noi trebuie să ne susținem, să ne ținem aproape una pe alta, nu să ne îndepărtăm, să ne rănim sau să ne jignim.
Consider că trebuie să renunțăm la a stereotipiza femeia care a trecut de 25 – 30 de ani și nu are pe cineva în viața ei. Consider că trebuie să ne vedem de ale noastre și să ne îngrijim de noi, fără să ne comparăm viețile. Din păcate, chiar și azi, bărbatul este încurajat să se însoare cât mai târziu, iar femeia, care își întârzie statutul de nevastă este considerată fată bătrână. De unde aceste duble standarde? Dintr-un trecut urât care are repercusiuni chiar și azi.
Cred că trebuie să ne învățăm fetele să fie independente, să-și urmeze visurile indiferent de provocări. Trebuie să le învățăm să fie puternice și fericite, indiferent de calea pe care o aleg și de ce înseamnă pentru ele fericirea. Stereotipul fetei bătrâne care tricotează singură în casă cu zece pisici pe lângă ea, o să fie înclocuit de adevărul frumos al femeii brave, curajoase, sigură pe ea, pe deciziile și alegerile ei. Fiecare dintre noi vrem ce este mai bun de la viață și dacă, asta înseamnă să așteptăm, să nu ne grăbim, să experimentăm și să ne maturizăm, înseamnă că ȘTIM CE VREM DE LA VIAȚĂ.
Tu ce părere ai? Ai trecut prin astfel de experiențe și dacă da, cum le-ai gestionat?
Sursă foto: Pexels
***