Păstrează curățenia în casă prin obiceiuri mici, dar care au impact asupra mediului înconjurător (P)
Viitorul se întâmplă acum. Sustenabilitatea nu este o utopie și dacă nu înțelegem importanța mediului înconjurător vom rămâne fără planetă. Iar dacă planeta fuge de noi, oamenii cui rămân?:)) Nu vreau să pară cuvinte siropoase demne de un film SF, ci extrem de serioase deoarece, modul în care acționăm asupra naturii determină cât de verde rămâne aceasta în raport cu comportamentul nostru. De fapt, sustenabilitatea nu este un concept nou, dar a început să fie din ce în ce mai mult aplicat în diverse domenii precum cel economic, social, industrial sau agricol.
Oamenii trebuie să găsească o cale pentru a-și desfășura activitățile fără a distruge mediul și a epuiza resursele disponibile, oferind un viitor sigur generațiilor viitoare. Sustenabilitatea reprezintă deci, abilitatea de a susține viața. Dacă pun astfel problema, simt că mă responsabilizez. Mai mult chiar, acest lucru mă determină să întreprind acțiuni clare pentru a trăi în armonie cu mediul înconjurător.
Am trecut de mult timp de stadiul în care aștept ca cineva să facă ceva pentru mine. Așa că, în primul rând, cred cu tărie că schimbarea pornește de la mine. Cred că natura este locul unde ne întâlnim cu toții și singurul lucru pe care îl împărțim cu adevărat între noi. De aceea, militez pentru o schimbare personală deoarece, exemplul meu, exemplul tău, al celei mai bune prietene, al soțului sau al fiicei tale fac diferența.
Așadar, sustenabilitatea SUSȚINE continuitatea economiei și a societății, dar fără să distrugă bunul comun al omenirii: MEDIUL ÎNCONJURĂTOR. De altfel, un viitor mai verde pornește de acasă, așa că azi îți arăt ce obiceiuri eco-friendly am adoptat când vine vorba despre curățenia în casă. Dacă vrei să urmezi calea sustenabilității, dar nu ți-ai găsit încă inspirația sau motivația, citește în continuare.
Alege produse sustenabile pentru curățenia în casă
Dacă schimbarea vine de la mine, înseamnă că schimbarea începe din mediul personal. Gândind astfel, mi-am început acum mai bine de trei ani „reconversia eco” de acasă, identificând ce produse de curățenie sunt prietenoase cu mediul, dar care în același timp sunt și eficiente. Recent am aflat de ProNature, o gamă nouă a companiei Henkel care are sub umbrela sa produsele: Bref, Clin, Somat și Pur.
Produsele din gama ProNature conțin ingrediente provenite din surse naturale în proporție de pana la 99%, cu ambalaje obținute din materiale reciclate și reciclabile. Folosirea materiilor prime durabile ajută la protejarea ecosistemelor și a vieții sălbatice. Un aspect important care mi-a oferit încredere este că produsele sunt certificate EU Ecolabel, ceea ce se traduce printr-o testare foarte serioasă care atestă ingredientele din care acestea au fost făcute și siguranța pe care o prezintă.
Eu văd gama ProNature nu doar eco-friendly, ci și family-friendly și cum știți cât de importantă este sănătatea pentru mine, prefer produse care nu îmi atacă pielea și sunt inofensive pentru tractul respirator. Evit pe cât posibil substanțele chimice dure și alte ingrediente cu risc asociat produselor de curățenie tradiționale.
După cum spuneam mai sus, acum ceva vreme, am înlocuit într-o mare măsură produsele clasice de curățenie, cu produsele eco pentru îngrijirea casei. Așa că mă bucur că o companie mare precum Henkel își direcționează eforturile spre ceea ce ar trebui să conteze pentru noi toți: grija pentru mediu. Pentru mine a contat să aflu despre apariția ProNature!
De altfel, acesta este primul pas pe care l-am făcut pentru a avea grijă de natură. Cu timpul, mi-am dat seama că alegând sustenabil, involuntar îmi schimb modul în care achiziționez lucuri. De câte ori nu ai cumpărat produse care s-au dovedit nefolositoare? Eu mă făceam vinovată cu vârf și îndesat de acest păcat. Dar am devenit mult mai conștientă de alegerile mele.
Înainte de a cumpăra un produs, întreabă-te dacă chiar ai nevoie de el. Cum a avut impact producerea sa asupra mediului și care vor fi consecințele eliminării acestuia în momentul când îl termini?
O grămadă de lucruri nefolositoare nu îți aduc fericirea, deoarece calitatea vieții se bazează pe decizii de lungă durată, pe empatie socială, grijă față de mediu și respect pentru sănătate. Tu ce părere ai?
Pași mici, dar importanți
Mulți specialiști sunt de părere că folosirea mașinii de spălat vase economisește de până la patru ori mai multă apă decât spălarea vaselor în chiuvetă. Deținerea unei mașini de spălat vase (maaare invenție a omenirii – desigur o femeie a avut ideea!) mi-a salvat enorm de mult timp, având în vedere că sunt clipe în care mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore, și nu 24. Știu că și tu ai o viață agitată și mereu pe fugă, așa că mă înțelegi perfect.
ȘTIAI CĂ … prima mașină de spălat vase a fost inventată în 1887 de Josephine Cochrane, pentru ca servitorii să nu-i mai ciobească porțelanurile. În 1924, William Howard Livens inventează prima mașină de spălat vase destinată uzului casnic.
Mai mult, încearcă să speli vasele atunci când mașina de spălat este complet încărcată și folosește funcția eco. Utilizează tabletele pentru mașina de spălat vase Somat din gama Pro Nature, care nu conțin parfum și sunt certificate EU Eco label, sunt eficiente și care asigura o funcționare optimă și o spălare corectă a vaselor. M-am dezobișnuit să trec vasele printr-un scurt jet de apă înainte de a le băga în mașină. În schimb, răzuiesc vasele cu partea aspră a buretelului de bucătărie, ceea ce te îndrum și pe tine să faci, tocmai pentru a economisi apă.
Mai puțin gunoi face diferența. Când comanzi mâncare acasă refuză tacâmurile sau paiele din plastic ori carton. Nu cumpăra cafea din pahare de carton, renunță la acest obicei. Prepară-ți cafeaua acasă și ia-o la pachet într-o cană confecționată din materiale reciclabile și sticlă temperată. Sau iei cu tine un recipient. Sunt atâtea variante în magazinele online, așa că sigur vei avea de unde alege.
Începe din bucătărie
Cantitatea de deşeuri pe care o generăm este strâns legată de tiparele noastre de consum şi de producţie. Iar bucătăria generează cea mai mare cantitate de deșeuri dintr-o casă.
Nu lua cu tine plase de plastic și renunță definitiv la ele. Folosește doar recipiente și plase reutilizabile când mergi la cumpărături. Decizia de a susține mediul înconjurător nu se oprește doar la ce am amintit mai sus. Astfel, iată alte câteva lucruri pe care le poți face în calea spre o viață sustenabilă:
- nu mai folosi celofan și folie de aluminiu pentru alimente. Înlocuiește-le cu folie alimentară ecologică din ceară de albine, reutilizabilă
- înlocuiește șervețelele de hârtie/ prosoapele de bucătărie cu șervete/prosoape din pânză
- nu mai folosi paie din plastic și înlocuiește-le cu paie din bambus sau din oțel inoxidabil
- dacă îți place ceaiul, adu-l la nivelul următor. Nu mai cumpăra pliculețe de ceai care de cele mai multe ori sunt făcute din plastic și hârtie. Folosește în schimb, un filtru de ceai
- cumpără vrac și transferă produsele în vase reutilizabile
- înlocuiește sticlele de apă din plastic cu sticle de apă refolosibile. Mie îmi plac cele din oțel inoxidabil pentru că funcționează ca un termos
- dacă folosești uscător de rufe atunci trebuie să folosești și bile pentru uscarea rufelor. Sunt o modalitate sigură, naturală și ușoară pentru îngrijirea țesăturilor. Usucă rapid hainele și reduc șifonarea materialelor. Mie îmi plac foarte tare, încearcă-le și tu. Astfel, haine îngrijite corespunzător vor putea fi purtate maim ult timp, fără să fie nevoie de noi achiziții.
- folosește becuri cu LED și renunță la becurile incandescente
A(casă) este sinonim cu siguranța
Adună toate produsele din casă care conțin substanțe chimice nesigure și du-le în unități locale pentru deșeuri periculoase.Treci la alternative care conțin ingrediente certificate, netoxice și biodegradabile. Deșeuri periculoase:
- materiale de construcție – vopsea, lac, diluant, conservanți pentru lemn, solvenți pentru îndepărtarea ruginii
- produse auto – benzină, ulei de transmisie, lichid de frână, kerosen, ulei de motor uzat, antigel uzat
- pesticide – soluții pentru insecte sau purici, îngrășăminte
- diverse – produse chimice fotografice, acizi și substanțe chimice corozive, produse chimice pentru piscină, becuri fluorescente, termometre cu mercur, baterii
John C.Maxwell spunea că: „Nu îți vei schimba niciodată viața până nu schimbi ceea ce faci zilnic. Secretul succesului se regăsește în rutina ta zilnică” De aceea, încerc să mă disciplinez și să mă autoeduc mereu. La început nu va fi ușor, dar cu timpul, practicând un comportament eco-friendly îți vei da seama nu doar de beneficiile economice pe care sustenabilitate ți le aduce, dar și impactul imens pe care tu îl ai asupra naturii.
Foto: Andrei Zafiu în showroom La Maison.
***