Cum să te simți (un pic) mai bine navigând printre panică și Coronavirus

Îmi place că am ales un titlu optimist, deși, în ultimele zile, am bifat niște atacuri de panică frumușele. Unul chiar mai devreme, înainte să încep textul ăsta. Dar, hey, e important să ne păstrăm spiritul! Cât de cât.

În urmă cu o săptămâna și ceva, treaba asta cu COVID-ul era nasoală, dar parcă încă nu mă afecta direct. Mult mai puține cazuri, mai deloc restricții. Și uite unde suntem astăzi. În urmă cu o săptămână, încă făceam planuri pentru a pleca la Barcelona, într-o vacanță pe care o așteptam de ăhăhăhă cât timp. Și nu îmi imaginam că, în doar câteva zile, o să ajung să mă izolez la domiciliu, în încercarea de a contribui la stoparea răspândirii acestui virus care ne-a dat tuturor planurile peste cap. Și care, ușor-ușor, pare că atentează și la mințile noastre. Hasta la vista… viață așa cum o știam!

Am trecut prin atacuri de panică dintre cele de care nu doresc nimănui, burnout și depresie în timp ce oamenii din jur credeau că am o viață minunată și că-s plină de energie și veselie. Altfel spus, sunt mai mult decât obișnuită cu drama totală. Dar am reușit să trec peste toate, mai ușor sau mai greu, după caz, atunci când am găsit un motiv să râd. N-am niciun talent deosebit în viață și nici vreo abilitate ieșită din comun, dar am această capacitate (salvatoare) de a mă lua la mișto și de a face haz de cel mai mare necaz (al meu). Sigur că, până să ajung să văd luminița de la capătul tunelului, trec prin niște tensiuni cumplite, momente de impulsivitate și o anxietate peste limita permisă de lege. Dar întotdeauna am reușit să revin pe linia de plutire.

Ei bine, de câteva zile încoace, umorul meu cam dă rateuri. Când erau doar problemele mele în joc, era una, parcă le gestionam altfel. Dar acum simt că a venit un tsunami de panică și îngrijorare peste lumea întreagă. Și chiar dacă sunt obișnuită cu drama, după cum m-am lăudat mai sus, simt că nu știu de unde s-o apuc și cum să calmez apele din jurul meu.

Dar acum simt că a venit un tsunami de panică și îngrijorare peste lumea întreagă. Și chiar dacă sunt obișnuită cu drama, simt că nu știu de unde s-o apuc și cum să calmez apele din jurul meu.

Fac parte dintre privilegiații care lucrează de-acasă acum (și spun privilegiați pentru că, de exemplu, părinții mei nu pot face asta. La fel cum nu pot nici medicii, asistentele, oamenii din bănci, magazine și o mulțime de alte locuri care pur și simplu nu au această opțiune) și mă simt extrem de prost că mă plâng de treaba asta. Culmea e că mie-mi place să lucrez de-acasă, am avut un an în care m-am jucat cu freelancing-ul și doar asta am făcut. Nu aveam probleme de organizare, de productivitate, de nimic. Iar acum mi-e aproape imposibil să mă concentrez. Sigur că are legătură cu faptul că n-am mai ieșit deloc din casă de o săptămână și că toată lumea e stresată mai mult ca niciodată. Pentru sănătate. Pentru oamenii dragi. Businessuri și joburi. Pentru economie. Pentru câte și mai câte.

De ce lucratul de acasă este avantajos atât pentru angajatori, cât și pentru angajați

Sunt conștientă că n-am încă un motiv real de îngrijorare. Îmi iau toate măsurile de siguranță (adică stau baricadată în casă :D, dar am și mănuși, măști, dezinfectant și SPIRT MONA cu 70% etanol 🙂 🙂 🙂 – opulence!) Analizele la zi spun că-s ok (dar tot aș dori să stea Coronavirus departe de organismul meu).

Business nu posed, doar mai multe joburi și proiecte care-mi permit să fiu relaxată din acest punct de vedere. Familia e sănătoasă, prietenii sunt sănătoși. Iar în ceea ce privește economia globală, nu știu, nu sunt expertă, dar sunt optimistă și sper într-o recuperare rapidă. Și-atunci de ce mă simt atât de lovită de situația asta?

Am încercat să merg la sursă, cum făceam la terapie, și să mă înțeleg. Bine, n-am reușit să mă înțeleg în totalitate, dar cred că, în cazul meu, e vorba de incertitudine. Incertitudinea mă face să trec printr-o anxietate teribilă. Pentru că nu știu cât o să dureze situația asta – o lună, două, nouă – și pentru că eu, acest mic control freak, nu pot face prea multe pentru a ajuta la depășirea crizei. Pentru că oricât aș sta eu acasă și aș lua măsuri în cercul meu restrâns, încă sunt oameni inconștienți care se urcă în avion sau se plimbă relaxați cu autobuzul, deși sunt infectați cu virusul. Încă sunt persoane care bagatelizează această criză. Și încă nu se iau îndeajuns de multe măsuri pentru stoparea răspândirii COVID-19 – sau cel puțin asta e părerea mea. Iar eu clar nu vreau să se prelungească situația asta, pentru că urăsc să stau departe de oameni, într-o tensiune constantă.

See Also

Cele 4 stiluri de atașament. Importanță colosală a copilăriei asupra viitorului adult – prima parte

În ciuda titlului optimist de mai sus, trebuie să recunosc faptul că încă nu m-am prins cum să gestionez incertitudinea care macină zilele acestea, frustrarea de a nu putea face prea multe, izolarea de care mă simt ușor copleșită. Dar am găsit câteva tehnici care dau roade atunci când mintea mea tinde să o ia pe câmpii, așa că o să le înșir aici pentru voi. Dacă și mințile voastre o vor lua razna la un moment dat, să știți treaba asta: că nu sunteți singuri. Și că… va trece.

1. Mă uit la filme/seriale vesele. Am făcut greșeala de a mă uita de curând la Contagion, o dramă de Steven Soderbergh, cu o poveste care seamănă într-o oarecare măsură cu situația actuală din lume (tot un virus care se răspândește din China și care pare de neoprit), și de-atunci mi-am interzis filmele dezastruoase. Sunt atâtea comedioare proaste din care să alegem, încât ar fi și păcat să nu ne descrețim frunțile cu ele în această perioadă! Iar la capitolul seriale, ohohoh, am o întreagă selecție de feel-good shows din care, ocazional, revăd câteva episoade: Gilmore Girls, Grace & Frankie (astea două sunt preferatele mele), Unbreakable Kimmy Schmidt, The Good Place, New Girl, Friends, Anne with an E. Le-ați văzut pe toate?
2. Citesc. Dar se aplică regula de la filme. Doar povești vesele, pe optimism și umor. O autoare care îmi place mie foarte mult, tocmai pentru că are doar cărți care se termină într-o notă pozitivă, este Cecelia Ahern, care a scris și P.S.: I Love You. I-am citit cam toate cărțile, dar m-am bucurat să descopăr ieri una de care uitasem și pe care încă nu am bifat-o. Chiar o recomand cu mare drag. Optimism e și la Matt Haig – de la el o să vă spun despre Cum să oprești timpul, o carte despre care am înțeles că va fi ecranizată de compania de producție a lui Benedict Cumberbatch. Și mai am eu plăcerile mele vinovate – thrillerele – dar parcă m-aș ține deoparte de ele o vreme. Oricum, pe lista de must-read clar este în top Femeia de la fereastră, de A. J. Finn, care a fost deja ecranizată (cu Amy Adams în rolul principal) și urmează să fie lansată în cinematografe (când vom scăpa cu toții de Corona, cel mai probabil).
3. Ascult muzică și dansez prin casă. Am creat un playlist pe YouTube numit COVID-19 și este absolut superb! Sigur, nu sună mega-vesel, pentru că e bazat mostly pe Bastille, Billie Eilish, Kodaline și câteva trupe indie anonime, care numai mie mi-ar plăcea, daaaar jur că mă ajută enorm. Am mai scăpat și câte o Shakira, o Beyoncé, un Machine Gun Kelly, un Kanye West și chiar și un Adriano Celentano acolo, ca să vedeți cât de eclectică sunt. Dar asta cu muzica funcționează 100% pentru psihic, deci vă recomand să vă luați jumătate de oră pentru a vă organiza cu un playlist pe sufletul vostru, că altfel trece epoca de izolare cu muzica-n difuzoare.
4. Stau cu orele în cadă. Și beau câte un pahar de vin. Și ascult muzică pe fundal. Știu că nu e tocmai în regulă să fac risipă de apă zilele astea, dar sunt niște clipe de liniște care mă ajută foarte tare. Devin prizonieră acolo până mă calmez, ca să nu mai pot nici să mă vait, nici să am reacții impulsive, nici să scrollez internetul în căutare de vești alarmante și statistici tragice.
5. Oh, am devenit cea mai mare fană a puiului de somn de 15 minute. Un power nap face minuni pentru creier, pe cuvânt. Așadar, dacă mă lovește o pasă proastă, dacă simt că cedez în fața anxietății sau dacă mă enervez dintr-un motiv anume, mă duc să stau cu ochii închiși câteva minute (nu reușesc să adorm tot timpul) și mă trezesc alt om!
6. Vă spuneam mai sus că mă frustrează îngrozitor că nu reușesc să fac ceva mai mult pentru a scăpa de criza asta mai repede, ca să ne revenim cu toții la normal. Nu știu cum să distrug virusul, ce magii să fac ca să-l elimin de tot. Dar am constatat că mă simt mai bine dacă donez bani către diferite organizații din țară și din afară care încearcă să stopeze problema asta. Da, știu că nu sunt Bill Gates și că nu fac cine știe ce donând mărunțișul meu, dar e o chestiune care mă ajută să mă simt un pic mai bine.
7. Fac planuri pentru ziua în care Organizația Mondială a Sănătății o să spună: „All clear, Corona a dispărut din peisaj”. La sfârșitului anului trecut, marea mea rezoluție pentru 2020 era să plec din țară în fiecare lună. Doar câteva zile care să mă ajute să gestionez alte griji și anxietăți, practic problemele dinaintea erei Coronavirus. În ianuarie și februarie m-am ținut de plan, dar apoi s-a întâmplat pandemia. Acum ar fi trebuit să beau o sangria în Barcelona. Dar asta e, după posibilități, avem răbdare. Va veni el momentul în care o să rup din nou aeroportul!

În încheiere, nu vreau decât să vă rog să aveți grijă de voi. Să înțelegeți că treaba asta va trece mai devreme sau mai târziu în funcție de acțiunile noastre. Ale tuturor. Iar dacă aveți niște trucuri mai bune pentru a trece mai ușor prin această perioadă complicată, eu și Sonia le așteptăm mai jos, în secțiunea de comentarii.

Sănătate, că-i mai bună decât toate (cum ar zice bunica)! 🙂

***