#SheDoer: ”Noi suntem o oază a normalității”, Sandra Ecobescu, Președinte Fundația Calea Victoriei

Astăzi vă invit la o lecție de #SheDoer dintr-o perspectivă foarte rafinată.

Sandra, până ai ajuns să mergi pe Calea (Victoriei) care te face fericită, ai experimentat activități în multe domenii. Bănuiesc că te-ai oprit la educație și cultură pentru că este ceva ce te-a atras dintotdeauna și pentru că mediul din care provii ți-a setat această bază solidă. Personal am fost de când mă știu în admirația oamenilor citiți, de la care am avut ceva de învățat, de la care mi-am putut lărgi orizonturile minții și ascuțimea gândirii. Cultura generală vastă mi s-a părut un ”asset” extrem de valoros, care deschide uși, generează relații. Cât de valoroasă consideri că mai este această cultură în epoca digitală, în care orice informație este la un click distanță? Asta în cazurile fericite în care există disponibilitatea chiar și pentru acest minim efort. Cum vezi tu viitorul culturii la generațiile care vor veni?

Cultura generală, explorarea artelor, a științelor umaniste a fost dintotdeauna și va fi mereu ceva extrem de valoros, atât pentru persoana care e interesată de aceste domenii, cât și pentru societate în ansamblul ei.

Cercetătorii, psihologii, profesorii care studiază domeniile umaniste și efectul lor asupra vieții noastre, a personalității și a felului în care aceste informații, acest univers cultural modelează interacțiunea dintre oameni, au descoperit că artele, cultura au un rol esențial în societate.

Putem prin arte să avem acces la creativitate, extaz sau comunicarea cu ceilalți într-o formă sublimă, care anulează diferențele și pune accent pe elementele comune, pe umanitatea și pe scânteia divină din noi.

Acestea potențează capacitatea omului de a-l accepta pe celălalt, de a accepta diversitatea, pe de o parte, de a fi tolerant si empatic, iar, pe de altă parte, de a găsi alinare, înțelegerea unor situații limită profunde, transformatoare, explorând universurile unor personaje din cărți, piese de teatru, opere, filme. Altfel spus, când vedem un film puternic fiecare dintre noi se poate identifica cu un personaj sau o situație și poate afla astfel soluții, căi pentru evoluția personală, comunicarea cu ceilalți.

Putem, cu ajutorul artelor, să înțelegem sensul vieții, să acceptăm tristețea, singurătatea, la un moment dat, sau să acceptam moartea. Putem prin arte să avem acces la creativitate, extaz sau comunicarea cu ceilalți într-o formă sublimă, care anulează diferențele și pune accent pe elementele comune, pe umanitatea și pe scânteia divină din noi. Altfel spus, explorarea științelor umaniste, a artelor, cultivarea personalității, minții și sufletului nostru înseamnă o mobilare interioară, o îmbogățire a universului nostru intim, a propriei persoane pe care nimeni și nimic nu ne-o poate lua, dar si un dar extraordinar care se poate împărtăși, ceva care putem da mai departe celor din jur, cu generozitate.

Faptul că informațiile sunt mai ușor accesibile datorită internetului e de ajutor, însă aceste informații nu pot înlocui cultura noastră generală, o pot face mai ușor de construit. Pentru că de fapt cultura generală nu este un cumul de informații memorate, stocate, ci este vorba de ceva procesat, trecut prin filtrul propriu.

Fundația Calea Victoriei este un nume, aș zice chiar un brand, de care nu ai cum să nu fi auzit dacă ești bucureștean. Cum a început povestea lui și unde vrei să o duci?

Povestea a început intuitiv, de la o nevoie a mea și a surorii mele, Irina, de a crea un spațiu, o comunitate a oamenilor interesați să exploreze domeniile culturale, creațiile umaniste din toate timpurile și de a crea la rândul lor ceva, de a discuta pe marginea marilor teme și întrebări. Adică am creat un spațiu care să ofere publicului larg ceea ce ne place nouă să explorăm, să împărtășim cu alții, cursuri și conferințe în domenii diverse precum istoria universală și istoria românească, istoria Bucureștiului, literatura, psihologia, antropologia și folclorul, filosofia, cinematografia și teatrul, muzica și dansul, pictura și istoria artei, dezvoltarea personală, diplomația și comunicarea, designul interior și arhitectura, scrierea creativă și jurnalismul, religia și spiritualitatea.

O școală alternativă pentru oameni de toate vârstele care pot găsi mentori carismatici, pot descoperi teme fascinante, își pot explora și dezvolta talente și abilități, pot cunoaște oameni inteligenți și curioși ca ei și pot aparține unei comunități care crede în bine și frumos.

Ca să ajungi să clădești conceptul la care ai visat, așa cum spuneam, de la vis la realitate este cale lungă, muncă multă. Cum ai reușit să-ți păstrezi visul (care de multe ori este un ideal, uneori greu de transpus în practică) dar să rămâi cu picioarele pe pământ pentru a-l transforma în realitate? Cumva, cum ai reușit să nu te sperie greutățile de pe parcurs.

Visul am reușit să îl păstrez cu ajutorul a zeci și zeci de lectori foarte inteligenți, pasionați, creativi împreună cu care ‘’croșetez’’ programa fundației, precum și împreună cu sute și sute de cursanți care ne trimit mesaje de mulțumiri și ideile lor, feed-back-ul și percepția lor că noi suntem o oază a normalității.

Asta mă face să merg înainte, am sentimentul că ceea ce fac, împreună cu colegele mele, are sens, aduce o schimbare în bine semnificativă în viața noastră, a unei comunități întregi de oameni care țesem cursuri, proiecte culturale, cu bucuria infinită de a împărtăși. Și, în egală măsură, aducem sens și bucurie în viața celor care participă la cursuri, la plimbările culturale în Bucureștiul istoric, la conferințele cu diverse personalități culturale, la concertele noastre derulate împreună cu dirijorul Tiberiu Soare și muzicieni talentați. Avem mii de cursanți din capitală, dar și din țară și diaspora, care urmează cursurile on-line.

Arta și științele umaniste au un rol esențial în comunitate, sunt un fel de liant, aduc oamenii împreună, îi vindecă de multă tristețe și disperare și le arată frumusețea, speranța și iubirea din această lume, îi ajută să respire normalitate și bucurie.

Rămân cu picioarele pe pământ pentru că trebuie să plătesc salarii, chirie, taxe, să adunăm cursanți în funcție de cum formulăm fiecare proiect nou, așadar pendulez între inspirație, vise și multă realitate în carne și oase, ca să putem rezista și să putem crește.

Mă sperie greutățile, mai mult de fapt mă obosesc, însă îmi place foarte mult ceea ce fac și nu voi renunța niciodată. Vom găsi mereu formule să ne reinventăm, când va fi cazul, să ne adaptăm la noile realități, pentru că știu că oamenii au mare nevoie de ceea ce facem noi. Arta și științele umaniste au un rol esențial în comunitate, sunt un fel de liant, aduc oamenii împreună, îi vindecă de multă tristețe și disperare și le arată frumusețea, speranța și iubirea din această lume, îi ajută să respire normalitate și bucurie.

Sigur sunt și subiectivă dar chiar consider că faci foarte bine ce faci. Dar ce crezi că faci tu mai bine decât alții?

Diversitatea mare a temelor cursurilor și evenimentelor fundației, precum și calitatea lectorilor, ne fac să fim unici în peisajul cultural din țara noastră, pe de o parte, iar pe de altă parte flexibilitatea și rapiditatea noastră de a crea proiecte noi, de a contura o idee frumoasă pe care să o punem la dispoziția publicului. Și poate și faptul că suntem normali, nu ne luăm prea în serios pentru a nu deveni anchilozați, ca alte instituții culturale mai clasice. Suntem jucăuși, creativi, amabili și umani.

Există acea vorbă care spune ”nu riști, nu câștigi”. În ce situație s-a adeverit în cazul tău?

Noi riscăm în fiecare zi, deci e deja ceva ce facem de 15 ani, să lucrezi în domeniul culturii și a educației înseamnă să aduci în fața publicului lucruri inefabile, aparent inutile, precum niște fluturi albi, superbi, efemeri care nu trăiesc mult dar care ne arată, ne învață că zborul este ceva posibil, că toți putem fi fluturi, în felul nostru. Pentru că noi putem trăi fără artă, fără cultură, însă cu acestea în preajma noastră trăim pur și simplu mai frumos, mai cu sens și mai aproape de celălalt, împreună.

Spuneam că te adresezi tuturor categoriilor de vârstă prin cursurile și evenimentele Fundației. Cu copiii mici e mai simplu pentru că sunt aduși de părinți (cu forța :)), adulții vin de bună voie. Dar adolescenții reprezintă o categorie de public mai dificilă. Eu așa văd din experiența mea de mamă de adolescenți băieți. Cum reușești să îi atragi, să îi scoți din calculatoare și telefoane? Și la ce sunt cei mai receptivi ca subiecte?

Din fericire cursurile noastre pentru adolescenți se bucură de mare succes, pentru ei facem școli de vară cu durata de max 5 zile, în timpul verii mai ales, când sunt mai liberi. Subiectele sunt legate în special de dezvoltarea lor personală și de capacitatea de a comunica mai bine, de a avea o mai mare încredere în ei.

Temele cursurilor pentru adolescenți din vara asta sunt actorie în engleză, debate, filosofie aplicată, public speaking, descoperirea vocației, stil vestimentar, comunicare pozitivă, fotografie cu telefonul, mindfulness și exprimarea autenticității. Partea frumoasă este că aleg împreună cu părinții la ce curs să vină, și, dincolo de temele pe care le descoperă, abilitățile și talentele pe care le dezvoltă la curs, își fac noi prieteni la fundație, la frumosul nostru sediu de pe Dacia 78.

Există oameni sau momente care apar în viețile noastre ca noi să evoluăm, să ne deschidă ochii și să ne arate că ceea ce visăm este posibil. Unde ți-ai căutat inspirația, ai avut mentori?

Da, aș menționa aici trei nume – Neagu Djuvara, Vintilă Mihăilescu și Georgeta Filitti, lectori de marcă de la fundație, primii doi nu mai sunt printre noi fizic, dar în spirit îi simt mereu aproape. Învăț de la toți oamenii inteligenți și talentați cu care intru în contact.

Care a fost momentul în care ai fost tentată să abandonezi sau în care ți s-a părut că nu ai suficient curaj să mergi mai departe, și totuși ai reușit?

Momentele astea, de teamă sau disperare mai apar dar fac tot posibilul să le depășesc. Ele sunt absolut normale în carieră, asta am realizat. La muncă e ca în viața personală, uneori este foarte greu să comunicăm, să ne înțelegem cu cei dragi, sau chiar să acceptăm propriile greșeli, dar totuși mergem mai departe. Deci nu fac un inventar al acestor momente, mă concentrez să îmi adun puterile, mă focusez pe soluții.

Spune-mi, te rog, un ritual pe care îl ai cu ajutorul căruia te auto-motivezi atunci când ai nevoie de un imbold?

Primul ar fi rugăciunea, cer ajutor, inspirație și putere SĂ FIU BINE PENTRU A FACE BINE. De asemenea folosesc și meditația, o metodă care îmi liniștește mintea agitată, îmi calmează fricile și care îmi aduce idei noi, perspective noi asupra unor situații. Am un mentor aici, în meditație, pe Andreea Ionescu, și îi mulțumesc mult pe această cale.

Spune-mi, te rog, trei calități/aptitudini pe care te-ai bazat în activitatea ta!

Entuziasmul, empatia, bucuria. Cred ca oamenii simt că sunt sinceră, deschisă, că nu încerc să par altceva sau altcineva decât ceea ce sunt, cu bune și cu rele, cu puncte forte dar și cu vulnerabilitatea, emoțiile sau slăbiciunile mele.

Și o ultimă întrebare, oarecum off topic, dar ca de la o bucureșteancă la alta. Eu cred că este esențial să știm denumirile străzilor importante și istorice. Tu ce consideri că este cel mai important să cunoaștem despre orașul în care ne-am născut?

Merită să cunoaștem cât mai multe lucruri despre orașul în care trăim, în care ne bucurăm împreună cu oamenii din jurul nostru. Așadar, dincolo de geografia orașului, de numele străzilor, semnificațiile statuilor, povestea numelor unor cartiere, a unor clădiri sau spații pline de istorie, orice informație ne îmbogățește orizontul cultural, imaginația, ne întărește povestea de dragoste dintre noi și orașul nostru, ne face mândri și responsabili de patrimoniul moștenit.

Bucureștiul este un oraș interesant, plin de contraste, la granița dintre două lumi, cum spunea Neagu Djuvara, între Orient și Occident, acolo unde se întâlneau cândva drumurile comerciale, oamenii de toate felurile și etniile, muzicile, bucuria, melancolia, influența occidentală dar și moravurile, parfumurile orientale.

Plimbarea pe străzile din Bucureștiul vechi sunt o desfătare pentru mine, mereu mă uimesc și bucură detaliile clădirilor care au rezistat, din secolele trecute, din perioada fanariotă, de la început de secol XIX, din La Belle Epoque sau din perioada interbelică. Sunt pline de grație, mister, nostalgie, povești comice sau complicate, gândurile oamenilor care au trăit aici, visurile lor. Ferestre care spun povești, statui care susțin clădiri sau fațade, grădini umbroase, turnulețe sau marchize, străduțe ascunse cu nume poetice, stucaturi cochete și acoperișuri cu țiglă roșie, iederă răcoroasă și detalii art deco. Iubesc Bucureștiul pentru că mereu îmi oferă surprize și mă bucur de fiecare dată când văd o clădire veche refăcută, când trecutul nostru ne zâmbește cu grație în haine primenite și ne invită să descoperim o frumusețe atemporală.

***