Now Reading
Îmi pare rău – cuvinte care înspăimântă, dar care vindecă sufletul. Cum să spui: “Iartă-mă” cu sinceritate și iubire

Îmi pare rău – cuvinte care înspăimântă, dar care vindecă sufletul. Cum să spui: “Iartă-mă” cu sinceritate și iubire

“Sorry seems to be the hardest word”… Așa cânta Elton John acum mulți ani, prin ‘76, mai exact. Așa este! A-ți cere scuze cu toată inima și din toată inima necesită o doză reală de putere, dar aceasta izvorăște de cele mai multe ori din autocunoaștere, iar treaba asta nu-i simplă deloc. De altfel, a spune ”îmi pare rău” pentru ceva ce ai făcut greșit sau ai spus necesită o doză sănătoasă de conștiință.

Oare câți dintre noi conștientizăm că prin acțiunile, faptele, vorbele și gândurile noastre atingem greșit alți oameni? Oare câți dintre noi conștientizăm că tot ce facem, gândim sau rostim ne influențează interiorul?

Oamenii nu sunt perfecți. Facem greșeli, ne mutilăm singuri și îi rănim pe alții. Într-un fel sau altul a ne răni unii pe alții face parte din procesul omului de a fi, de a exista sau de a coexista într-o comunitate. Până la urmă este natural să greșești, dar este omenesc să-ți ceri scuze. Hmm… aici se complică lucrurile pentru că intervine orgoliul, poate chiar rușinea și frica își înalță capetele, iar aceste cuvinte atât de simple, ”îmi pare rău”, nu-și mai găsesc locul.

Am văzut prietenii rupte pentru neînțelegeri minore, am avut de-a face de-a lungul anilor cu prietenii răvășite pentru că niciunul nu a venit în întâmpinarea celuilalt cu un steag alb și o părere de rău reală și sinceră. Ba mai mult, am trăit pe pielea mea păreri de rău ipocrite care nu au dus la împăcare, ci și la o distanțare mai mare. Acestea din urmă, fac parte din legăturile toxice care dor și nu merită păstrate în viața ta.

Dar am asistat și am trăit vindecări extraordinare și împăcări sincere cu oameni dragi, cu oameni care mă iubesc și mă prețuiesc, cu oameni pe care îi simt aproape de mine și fără de care mă imaginez mai săracă și mai puțin iubită. ACEȘTIA sunt oamenii care acceptă cu adevărat: “îmi pare rău” sau care rostesc din inimă: “iartă-mă, am greșit!

Cu toții greșim, mai ales le greșim oamenilor pe care îi iubim (culmea), iar dacă acum sau mai înainte a avut loc o supărare cu un suflet bun din viața ta pe care nu vrei să-l alungi, dar nu știi cum să-l aduci înapoi, ori nu știi cum să-i transmiți mesajul de iertare, înseamnă că al meu gând de azi este un semn să faci un pas în față și să-ți ceri iertare. Iată cum!

Începe de aici:

Reflectează serios la atitudinea și faptele tale

A reflecta la propriul comportament este un act de maturitate. Sunt momente când greșim neintenționat și rănim oameni fără să ne dăm seama. Totuși, de cele mai multe ori ne dăm seama când am făcut ceva incorect ori am spus un cuvânt aiurea. Astfel de clipe nu trebuie tratate cu superficialitate și sunt oportune ca să reflectăm asupra propriei persoane.

Fii obiectiv cu tine și răspunde sincer la întrebări precum: “Ce-am făcut?”, “De ce am făcut-o?”, “Ce am simțit în acel moment: furie, frică, dezamăgire, ură, tristețe?

Dă-ți seama de trigger? Ești obosit în ultima vreme sau ești stresat la muncă? Ai ceva probleme de sănătate care te macină sau te simți singur, neînțeles sau deprimat? Ce încerci de fapt să-i comunici persoanei dragi? Cum crezi că s-a simțit persoana iubită când te-ai comportat așa?

Asumă-ți responsabilitatea

La ora actuală a-ți asuma responsabilitatea, deci a fi asumat este o expresie folosită prea des. De multe ori chiar fără să-i înțelegem prea bine sensul. Pare mai mult un trend, decât o realitatea a cuiva care a greșit într-o anumită situație. Ce vreau să spun mai exact? Nu-ți poți asuma responsabilitatea faptului că soțul te-a lovit pentru că n-ai pus suficientă sare în mâncare, și nici nu îți poți asuma când un străin te înjură că l-ai rugat să stea la coadă și să nu treacă în fața tuturor la casa de marcat. Înțelegi ce spun? Știu că unii “specialiști” ar explica că tu ți-ai provocat bărbatul să te bată și străinul să te înjure, pentru că ceva din tine “i-a forțat” pe ei să se poarte așa. Ceea ce simți înăuntrul tău se manifestă în exteriorul tău… Lucrurile de genul acesta sunt o prostie mai mare decât Casa Poporului și astfel de terapeuți pun pe o cale greșită victimele unor astfel de abuzuri.

Când cineva se poartă urât cu tine, nu-i găsi scuze. Singurul lucru pe care trebuie să ți-l asumi în acest caz este o pereche de adidași cu motor de reacție care să te ducă cât mai departe de abuzator.

În schimb, dacă știi că i-ai greșit cuiva, asumarea responsabilității este primul pas spre împăcare. Câteodată, se întâmplă să nu-ți dai seama dacă ai supărat pe cineva, iar dacă persoana vine și îți spune ce o deranjează ar fi bine să o asculți, să încerci să-i înțelegi punctul de vedere și cu responsabilitate să-ți ceri iertare. Dacă îți este rușine sau îți este frică de cum va reacționa, ai putea să-i scrii un mesaj sau o scrisoare. Astfel de instrumente pot “îndulci” un pic situația și pot completa tabloul asupra a ce s-a întâmplat între voi. 

Întotdeauna când îți ceri scuze, fă-o cu responsabilitate și cu trăirea sinceră că ți-ai dat seama de greșeală și că nu o vei mai repeta. Spune ceva de genul: “Îmi dau seama că atitudinea sau faptele mele te-au rănit. Îmi pare rău pentru asta!”

Fără presupuneri

De multe ori când îți ceri scuze faci presupuneri. Într-un fel, pot înțelege asta pentru că ești tentat să te scoți din vină, dar asta înseamnă că nu ești responsabil. Și exact asta vrei să eviți, nu? Ei bine, când îți ceri scuze fă-o fără presupuneri, nu considera că știi prin ce trece persoana sau că-i înțelegi durerea. Nu ești în pantofii ei, așa că nu-i poți simți durerea moleculă cu moleculă sau disconfortul cauzat… chiar de tine. Nu spune: “Te înțeleg!”, pentru că dacă ai fi făcut-o, ai fi evitat să o superi. Și mai mult decât atât, presupunerile de genul scot reflectoarele de pe el și le pun pe tine, iar de data aceasta tu ești cel care a greșit și își cere scuze, nu invers. Ține cont că scena nu-ți aparține, că nu este despre tine și despre orgoliul tău, ci despre cum să salvezi relația cu persoana la care ții.

Regretul nu-i întotdeauna un lucru rău

Sunt mai multe feluri de regrete. Unele te consumă pe interior ca un vierme care mănâncă miezul unui măr până ajunge să-l strice complet, iar altele te fac să-ți asumi responsabilitatea pentru greșelile tale. Acestea din urmă pot repara ce pare imposibil, mai ales legăturile dintre oameni. Atunci când înveți să-ți ceri scuze în mod eficient este important să înțelegi valoarea exprimării regretului. Spune-i celui drag că ți-ai dori să nu fi spus acele cuvinte sau că ai înțeles că trebuie să fii mai atent la sentimentele sale. 

Nu folosi puține cuvinte atunci când îi comunici scuzele. Din contră,  fii cât mai deschis în explicații și nu intra în conversație cu ideea că sinceritatea te va face vulnerabil. Dacă ai ajuns să-ți dai seama de greșeală și să vii în întâmpinarea persoanei dragi, înseamnă că-ți pasă suficient de ea pentru a te arăta autentic fără pic de mască și fără niciun regret.

Discută încă o dată limitele relației voastre

Indiferent de natura relației, limitele sunt cheia unei bune înțelegeri. De multe ori, se ajunge într-un punct culminant și tensionat tocmai pentru că unul dintre parteneri, prieteni, colegi etc nu respectă aceste limite. Când intri într-un conflict cu cineva, mai mult ca sigur că o graniță a fost depășită, iar încrederea încălcată. Scuzele sincere sunt noi șanse pentru reafirmarea acestor limite dacă vrei reguli de bună purtare într-o relație. Rediscută ce tolerezi sau ce nu mai tolerezi, ce vrei să îmbrățișezi din suflet sau ce trebuie să faceți împreună pentru ca încrederea să fie reconstruită. Într-adevăr, este nevoie de dorință reciprocă pentru a reconsidera regulile prieteniei voastre, dar acolo unde este voință, mai mult ca sigur că se găsește un numitor comun.

See Also

Partea ta, nu partea lui

Când îți ceri scuze îți asumi responsabilitatea pentru greșeala ta din conflict (doar atunci când este cazul). Asta nu înseamnă că tu ești de vină pentru întreaga ceartă, cel puțin nu întotdeauna.

Adesea, oamenilor le este frică să își ceară scuze primii, deoarece cred că cel care își cere scuze primul, poartă vina sau adoptă rolul ratatului, învinsului în întreaga acțiune. Evident, orgoliul își face de cap și râde de voi. Să-ți ceri iertare, chiar și atunci când doar o mică parte a conflictului este responsabilitatea ta este foarte OK și sănătos (mai ales pentru tine, cel care își cere iertarea). De asemenea, este important să fii corect în scuzele tale, atât față de cealaltă persoană, cât și față de tine însuți. Nu accepta toată vina atunci când nu este cazul! Respectul de sine și obiectivitatea propriei persoane sunt necesare în șlefuirea unei ființe integre care își dă valoare, care se iubește pe sine și stabilește limite sănătoase cu cei din jur.

Cel mai des, “iartă-mă” este vindecător, mai ales spus din toată inima. Indiferent de amploarea conflictului sau de acțiunile celuilalt, a-ți cere iertare este eliberator. 

Iar la urma urmei, pe tine nu trebuie să te intereseze dacă el îți acceptă sau nu scuzele, pe tine trebuie să te intereseze să reușești să-l ierți nu doar declarativ, ci cu toată ființa ta. De exemplu, în terapia Ho’oponopono, cuvintele “îmi pare rău” și “iartă-mă” sunt primele rostite deoarece însemnătatea lor este absolută și eliberatoare.

Nu ai cum să iubești dacă nu ierți, nu ai cum să mulțumești, și deci să apreciezi ceva sau pe cineva la reala lui valoare dacă nu ierți. Dacă Iisus ne-a iertat, noi de ce ne credem deasupra Lui și nu-i iertăm pe cei care ne-au rănit? Sau de ce nu reușim să ne iertăm pe noi înșine? Asta pentru că unul dintre cele mai grele lucruri din viața unui om este iertarea. ÎMI PARE RĂU reprezintă cea mai de temut expresie și poate una din trăirile cel mai greu de confruntat.

Nu în ultimul rând, mulți oameni sunt măcinați de dorința de a vorbi cu o persoană cu care sunt certați. Mulți dintre ei ar vrea să-i spună că le pare rău, iar și mai mulți încă nu reușesc să ierte persoane din trecutul lor. Poate sunt din aceia care nu pot ierta oameni cu care trăiesc zi de zi, iar chestia asta îi macină bucățică cu bucățică. Iertarea este eliberatoare, este tratament pentru sufletul trist, iar rugăciunea reprezintă întotdeauna cheia de care sufletul tău are nevoie pentru a deschide ușa iertării.

Cioc, cioc? Cine e? Eu, iertarea!

Sursă foto: Pexels.com

***

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

© 2020 Doer. Toate drepturile rezervate. Made by 360advertising.

Scroll To Top