Ce gătesc copiilor în izolare: idei pentru mic dejun, prânz sau desert pe bază de lactate
De când suntem în izolare, o bună parte a timpului o petrecem în bucătărie pentru că, deh, trebuie să mai și mâncăm. Recunosc că mie îmi place să gătesc … dar nu pe bandă rulantă. Ci doar atunci când mă simt inspirată. Însă atunci când trebuie să pregătesc mic dejun, prânz și cină, poate și ceva dulce, mă cam lasă entuziasmul după o vreme. Iar la pachet cu entuziasmul pleacă și ideile bune. Așa că am încercat să caut latura pozitivă și în această perioadă sensibilă a vieților noastre.
Eric este foarte talentat în bucătărie (chiar mai talentat decât mine), așa că m-am gândit să-l cooptez în pregătirea câtorva preparate care știu că sunt pe gustul lui. Și uite așa am transformat rutina zilnică și o activitate necesară, într-un moment frumos petrecut cu unul dintre copiii mei, asigurând în același timp și masa pentru ceilalți doi băieți din casă. 🙂
Așadar, ce gătesc copiilor în izolare (și soțului) la mic dejun, prânz și desert, folosit produsele lactate preferate? Să le luăm pe rând.
Salată de ou fără maioneză
A fost Paștele și la momentul respectiv rămaseseră ouă fierte. Nu-mi place să arunc și nici să mănânc același fel 7 zile. Așa că ”reciclez” unele alimente.
Dar ouăle fierte pot fi transformate oricând extrem de rapid într-o salată consistentă și gustoasă, pe care o poți pune pe felii de pâine prăjită. Iar acesta poate reprezenta un prânz rapid care conține legume proaspete și proteine de calitate.
Pentru salata de ouă, care se face în 10 minute, am folosit:
5 ouă fierte
un iaurt cu specific grecesc de la Olympus (în loc de maioneză)
un avocado
câteva fire de ceapă verde
doi castraveți murați
o legătură mare de pătrunjel
sare & piper & zeamă de lămâie după gust
În video-ul de mai jos, vedeți exact cum se face, nu că ar fi vreo filosofie. Ideea e că la această salată, proporțiile sunt în funcție de gustul fiecăruia. Puteți ajusta cu mai mult sau mai puțin din fiecare ingredient.
Milkshake vs. Yogurtshake cu fructe
Micul dejun sau mic dejunul 🙂 nu se numără printre mesele mele preferate. Nici să-l mănânc, nici să-l pregătesc. Mai am și defecte. 🙂 Dar copiilor le place mult. Așa că atunci când nu se poate ocupa soțul meu de această masă (intră în general în responsabilitatea lui), caut să identific tot felul de variante extrem de rapide, care să nu necesite cine știe ce tigăi, ustensile și tehnici complicate, dar care să fie gustos și consistent/hrănitor.
Din lecțiile de nutriție ale medicilor am învățat că un mic dejun echilibrat trebuie să conțină proteine, grăsimi sănătoase și fibre. Așa că asta am făcut alături de Eric. Fiecare și-a alcătuit câte un shake după propriul gust. Lui îi place la nebunie laptele, mie îmi place iaurtul cu textură foarte cremoasă. Fructele ne plac amândurora. Iar cerealele mie îmi plac de-un fel, lui de alt fel.
Ce a ieșit, vedeți în acest video.
Ingredientele necesare:
Lapte integral bio de la Olympus SAU iaurt Stragghisto cu 2% grăsime de la Olympus
Fructe – căpșuni, mure, afine, banane sau o mai fi de sezon
Cereale granola făcute în casă
Semințe de toate felurile
Pandișan cu iaurt grecesc
Iar pentru desert, am făcut într-una dintre zile un pandișpan. La care ingredientul principal este iaurtul cu specific grecesc și care, din momentul în care l-am scos din cuptor, s-a epuizat în două ore.
Ingredientele necesare în ordinea utilizării lor:
3 ouă
175gr zahăr brun
1 pliculeț zahăr vanilat sau esență de vanilie
coaja rasă de la o lămâie
1 iaurt cu specific grecesc de la Olympus (cu 10% grăsime sau 2% grăsime după preferință – eu l-am folosit pe cel gras)
100ml ulei vegetal
190gr făină
1 linguriță praf de copt
Cum se pregătește, vedeți în acest video.
Sper să vă inspire și să vă trezească pofta de a intra în bucătărie, pe cont propriu sau alături de o persoană iubită, și să gustați viața din plin. Pentru că viața poate fi atât de frumoasă indiferent de momentele prin care trecem. Este doar alegerea fiecăruia dintre noi să o vadă în roz. 🙂
***